Campania de identificare şi înregistrare a câinilor cu stăpân începe sâmbătă, proprietarii animalelor având posibilitatea identificării şi înregistrării lor în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS) până la data de 1 ianuarie 2015, a declarat, vineri, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, potrivit Agerpres.
Câinii cu stăpân vor putea circula pe teritoriul României doar însoţiţi de proprietari, care vor trebui să aibă carnetul de sănătate al animalului. Documentul atestă identificarea şi înregistrarea animalului în RECS, precum şi acţiunile sanitare veterinare efectuate.
Potrivit preşedintelui ANSVSA, câinii se identifică şi se înregistrează cu respectarea următoarelor termene: câinii nou născuţi cu proprietar — în maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora; câinii adulţi cu proprietar — până la data de 1 ianuarie 2015 şi înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a lor şi cel mai târziu înaintea vaccinării contra rabiei; câinii proveniţi din adăposturile publice — în momentul adopţiei, înainte de a părăsi adăpostul.
Înregistrarea în RECS a câinilor identificaţi se realizează odată cu microciparea şi eliberarea carnetului de sănătate, în cazul prezentării proprietarilor la sediul operatorilor Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (cabinete veterinare), respectiv în maximum cinci zile de la implantarea microcipului, în cazul deplasării medicului veterinar la sediul proprietarului sau în cazul în care, din motive tehnice, nu a fost posibilă înregistrarea în RECS.
Câinii identificaţi înainte de data intrării în vigoare a acestui act normativ cu un microcip care nu corespunde standardelor ISO 11784 sau 11785 vor fi identificaţi, înregistraţi şi se vor emite noi carnete de sănătate, conform prezentelor norme.
Pentru înregistrarea câinilor, proprietarii vor prezenta medicilor veterinari, operatori ai RECS, documentele şi informaţiile de identificare necesare şi vor solicita identificarea electronică cu microcip aprobat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Proprietarii de câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar de liberă practică, în termen de şapte zile de la producerea lor, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie sau moarte.
Vladimir Mănăstireanu a explicat că există sancţiuni în legislaţie cu amenzi între 2.000 şi 10.000 de lei pentru cei care nu îşi înregistrează câinii. Acesta a spus că există obligativitatea ca toţi cei care au câine de rasă comună să îl sterilizeze şi să îl identifice.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Veterinari din România, Viorel Andronie, sterilizarea nu poate să coste mai puţin de 100 de lei pentru un câine mascul şi 150 de lei pentru o femelă, iar înregistrarea, care include microciparea, va costa cel puţin 50 de lei. Un microcip costă în medie 2 — 2,5 euro.
Mănăstireanu a precizat că posesorii de câini ar putea beneficia de ajutor material de la autorităţi şi ONG-uri pentru sterilizare şi înregistrare.