Din ce în ce mai multe voci din Primăria Ploieşti susţin că adevăratul primar al Ploieştiului nu este Adrian Dobre, cel ales cu aproximativ 20.000 de voturi în urmă cu doi ani, ci Eugen Prună, consilierul personal al edilului. Prună dă ordine şi nu respectă nicio ierarhie, comportându-se ca şi când Primăria este firma lui personală.
Ultimul care s-a "lovit" de consilierul Prună este viceprimarul Cristian Ganea care a constatat că mâna dreaptă a primarului Dobre dă ordine inclusiv directorilor instituţiilor aflate în subordinea sa.
Conform FaptDivers.ro, la una dintre şedinţele de luni, Ganea a observat că unii dintre angajaţi schimbau mesaje cu fostul ofiţer SRI.
Gurile rele spun că însuşi primarul Dobre, aflat într-o perpetuă criză de autoritate în relaţia cu angajaţii primăriei, i-ar fi cerut consilierului său să facă acest lucru. Şi ar mai fi ceva. Pentru Adrian Dobre şi PNL, disfuncţionalităţile în instituţiile coordonate de viceprimarul Cristian Ganea dau al dracului de bine în războiul politic.
Primarul şi consilierul său ales pe sprânceană n-au nici cea mai mică problemă pentru faptul că de pe urma unui astfel de sabotaj au de suferit ploieştenii.