Club Sportiv Municipal Ploieşti, împreună cu Consiliul Local Ploieşti organizează, duminică, 7 octombrie 2018, începând cu ora 10.00, reuniunea de Derby. Aceasta va cuprinde cele trei premii clasice: Criteriul cailor de 2 ani, 3 ani şi Derby-ul de Trap al României, alaturi de alte două curse.

 

Cea mai importantă reuniune de trap a anului va avea loc în Ploieşti, în incinta Complexului Hipodrom, din strada Ghighiului, nr. 2, la eveniment fiind aşteptaţi spectatori din întreaga ţară. Accesul publicului participant la reuniune se va face prin intrarea din DN1.

 

De asemenea, Hipodromul Ploiesti a pregătit spectatorilor prezenţi show-uri hipice de dresaj cabalin cu Miron Bococi, zis şi „Vrăjitorul de cai” (cunoscut în toată Europa, datorită talentului lui în arta dresajului şi a show-urilor de excepţie realizate în diferite ţări) şi Filimon Iordache, un veteran al acestor tipuri de activităţi, care va oferi publicului un spectacol ecvestru de înaltă şcoală.

 

Tot în cadrul reuniunii de Derby, în colaborare cu Federaţia Hipică Română şi Domeniul Cailor vor avea loc o cursă de galop, adunând la start cai Pur Sânge Englez şi o cursă de ponei.

 

Pe toată durata zilei, spectatorii vor avea la dispoziţie şi un festival de street food cu mâncare pentru toate gusturile. Aşa că, de la tradiţionalii mici româneşti şi până la pretenţioasele fructe de mare, practic, orice fel de mâncare vă doriţi la Hipodrom o gasiţi. Binenţeles că, spectatorii vor avea şi deserturi delicioase din care să aleagă şi multe alte surprize.

 

 Biletul de intrare costa 5 lei pentru adulţi, copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit. Vă aşteptăm să participaţi la acest eveniment important atât pentru oraşul Ploieşti, cât şi pentru toţi cei interesaţi de această activitate.