Dezastrul de la TCE Ploieşti este aprobat, tacit, de PNL şi de primarul Adrian Dobre.
Conform unei înregistrari audio difuzate de ph-online, convorbire între Paraschiv Nicolae, coordonatorul controlorilor de bilete şi Costin Fieraru, şeful sectiei tramvaie, fost manipulant si sef al unei echipe de mecanici cunoscut în TCE sub porecla de ..."Remat", toate furturile de motorină sunt girate de anumiţi membrii ai sindicatului condus de Ion Mişcă.
In discuţia telefonică, Fieraru, un apropiat al primarului Adrian Dobre, îi spune lui Paraschiv că va da liber vatmanilor (aflati in subordinea sa) "sa fure intruna", ba mai mult, le va facilita acestora furtul, referindu-se la orelesplimentare.
Si cine poate sa vorbeasca mai bine despre furt daca nu Costin Fieraru, cel care, sub conducerea lui Radu Popescu (PDL), ajunsese singurul sef de sectie din cadrul RATP care beneficia si de ore suplimentare. Pentru ca in decursul a doua luni acesta figura si cu cate 300 de ore suplimentare, au fost perioade cand incasa lunar si peste 7000 de lei.
In aceeasi inregistrare, Fieraru ii spune lui Paraschiv ca liderul de sindicat Ion Misca nu e altceva decat un "martalog" si "o sluga" si ca a venit timpul ca si alti soferi sa fie avantajati.
Solicităm public declanşarea unei anchete pentru că furturile de la TCE au ajuns deja la limita suportabilităţii. Este anormal ca din banii publici, angajaţii TCE plătiţi regeste să îşi suplimenteze veniturile, furând la drumul mare!
Publicăm inregistrarea colegilor de la ph-online, înregistrare din care reiese că Fieraru şi Paraschiv ştiu foarte bine cine este responsabil de furturile din TCE Ploieşti, societate aflată în pragul falimentului.