Peste o sută de kilograme de carne şi produse din carne stricate au fost găsite de comisarii OPC Prahova la o pensiune turistică şi la un magazin, produsele fiind oprite de la consum
Comisarii OPC Prahova au verificat o pensiune turistică de pe Valea Slănicului, în urma reclamaţiei unui turist, aici fiind găsite zeci de kilograme de carne stricată.
„Turistul a reclamat condiţiile necorespunzătoare de alimentaţie publică. Am găsit produse expirate, depreciate calitativ din cauza depozitării, adică alterate”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Corneliu Buzu, comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Prahova.
Potrivit acestuia, adminstratorul a fost amendat cu 30.000 de lei.
Aceeaşi amendă a primit-o şi administratorul unui magazin din Prahova unde au fost găsite alte zeci de kilograme de carne expirată sau care nu aveau elemente de identificare, fiind vorba de peşte, costiţă, pulpă porc, carne tocată, mici, untură sau cârnaţi.
„Se comercializau sau se utilizau la preparatele oferite consumatorilor produse expirate, nu se respectau condiţiile de depozitare prescrise de producător la materiile prime şi produsele existente în stoc, fiind depreciate din punct de vedere calitativ, carne, preparate din carne, peşte, brânză fără elemente de identificare şi caracterizare a produselor”, a mai spus Buzu.
Comisarii OPC au dispus să se oprească definitiv de la comercializarea produselor respective şi retragerea, în total, a 122 kilograme de produse.
Carne stricată, , găsită de inspectorii OPC la o pensiune şi la un magazin din Prahova
7 iulie 2017
(348 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Situaţia COVID-19 şi a vaccinării anti SARS-CoV-2, în Prahova, 19 aprilie 2021
(19 aprilie 2021)
108 vizualizări
Primăria distribuie pachete cu alimente pentru ploieştenii fără venituri
(16 aprilie 2014)
194 vizualizări
Un bărbat a ameninţat că se aruncă de pe blocul 7 etaje. A coborât după aproximativ şase ore
(24 martie 2017)
349 vizualizări
Coronavirus la Maternitatea Ploieşti! Ce spune conducerea spitalului
(22 octombrie 2020)
361 vizualizări
Încă un spectacol al Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti premiat la un festival naţional
(14 septembrie 2016)
226 vizualizări
Problema de execuţie de la Sala Sporturilor, constatată şi de primar
(21 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
157 vizualizări
Sebastian Ghiţă ELIBERAT din arest!
(26 mai 2017)
474 vizualizări
FOTO/ VIDEO Incendiu puternic la o fabrică de saltele de la Urlaţi! 50 de persoane evacuate
(15 ianuarie 2020)
279 vizualizări
Tânărul în vârstă de 21 de ani, implicat în accidentul de la Zalhana, a decedat! Fata moartă în accident era elevă la Colegiul Mihai Viteazul!
(14 noiembrie 2020)
1376 vizualizări
Femeie reţinută, după ce ar fi ameninţat cu cuţitul mai multe persoane, într-un autobuz din Ploieşti
(16 decembrie 2017)
1246 vizualizări
FOTO/ VIDEO Autocar în flăcări la Azuga!
(22 iunie 2020)
246 vizualizări
România votează!
(5 iunie 2016)
307 vizualizări
Descinderi în Prahova într-un dosar de evaziune fiscală şi delapidare, cu un prejudiuciu uriaş
(20 noiembrie 2019)
70 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova 21 octombrie 2020
(21 octombrie 2020)
394 vizualizări
O maşină de poliţie a fost implicată într-un accident în centrul Ploieştiului
(15 noiembrie 2016)
130 vizualizări
FOTO Ploieşti: mulţumiri de la persoane carantinate pentru angajaţii hotelului în care au fost cazaţi
(7 aprilie 2020)
651 vizualizări
Deşi au salarii uriaşe, angajaţii de la SPFL vor din nou majorări salariale! Faimoasa Anexă 3, ilegală!
(25 ianuarie 2019)
421 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























