Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe un teren din oraşul Slănic. Corpul femeii prezenta leziuni traumatice, iar iubitul său a fost dus la audieri.

"La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 8,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Slănic au fost sesizaţi, cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată pe un teren din apropierea unei locuinţe din oraşul Slănic. La faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul unei femei de 46 de ani, iar la examinarea fizică a acestuia au fost identificate mai multe leziuni traumatice. Din primele verificări s-a stabilit faptul că femeia de 46 de ani ar fi avut un conflict cu concubinul acesteia, ea luând hotărârea să părăsească domiciliul. La scurt timp după aceea, femeia a fost găsită decedată în apropierea locuinţei sale", a anunţat IJP Prahova.

Conform sursei citate, medicul legist ajuns la faţa locului nu s-a putut pronunţa cu privire la o eventuală legătură de cauzalitate între leziunile vizibile şi deces. Concubinul femeii se află la acest moment în custodia poliţiştilor, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsuri legale în consecinţă.

Surse din anchetă susţin că femeia şi iubitul său erau cunoscuţi ca fiind consumatori de băuturi alcoolice. Cei doi s-au certat, iar femeia a fost lovită cu o scândură. L-a anunţat că îl părăseşte, iar bărbatul a ajutat-o să îşi care bagajele spre locuinţa mamei femeii. Acesteia i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit pe pământ. Individul a lăsat-o în câmp şi a plecat să o anunţe pe mama femeii. De altfel, mama a fost cea care a anunţat poliţia. 

Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.