Ministerul Apărării Naţionale organizează, în acest an, în colaborare cu Ministerul Educaţiei proiectul „Armata - O şcoală altfel“, care se va desfăşura în perioada 7-11 aprilie. Unităţi militare din toate categoriile de forţe ale armatei vor participa la acest program şi vor prezenta elevilor tehnica militară, activităţi practice specifice, precum şi oferta educaţională a învăţământului militar.
La Ploieşti, Baza 2 Logistică „Valahia” susţine anul acesta proiectul „Armata - O şcoală altfel“, desfăşurat în perioada 7-11 aprilie 2014. Unităţile militare din Ploieşti vor participa la acest program şi vor
prezenta elevilor tehnica militară, activităţi practice specifice, precum şi oferta educaţională pentru instituţiile de învăţământ militar. Activităţile vor începe marţi, 8 aprilie şi se vor desfăşura până pe 10 aprilie la sediile unităţilor militare astfel:
Marţi, 8 aprilie, ora 10, la Centrul 102 Mentenanţă Bucov.
Miercuri, 9 aprilie, la Batalionul 117 Sprijin Logistic Negoieşti, începând cu ora 10.00.
Joi, 10 aprilie, la Baza 2 Logistică „Valahia“, începând cu ora 10.00.
Elevii şcolilor gimnaziale şi liceenii vor lua parte la o zi de pregătire obişnuită a militarilor, vor desfăşura activităţi practice precum aruncarea grenadelor de mână de exerciţiu, întreţinerea armamentului, descoperirea de obiecte metalice cu ajutorul detectoarelor, instrucţie de front, jocuri interactive şi vor afla detalii despre tehnica şi armamentul folosite de militari.
La Bucureşti, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand“ şi Muzeul Naţional al Aviaţiei Române îşi vor deschide porţile pentru elevi, în toată perioada, pentru a răspunde tuturor solicitărilor unităţilor de învăţământ.
Elevii care vor participa la programele desfăşurate de instituţiile militare vor avea oportunitatea explorării diverselor aspecte din viaţa militarilor şi vor afla informaţii utile pentru a urma o carieră în forţele armate române.