Poliţia din Prahova cercetează circumstanţe morţii unui bărbat în vârstă de 52 de ani care la sfârşitul săptămânii trecute a murit înecat în timpul unei reuniuni in localitatea Ciorani, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai poliţiei judeţene Prahova.

Potrivit acestora, bărbatului i s-a făcut rău în timp ce participa la o masă împreună cu mai multe persoane, a fost chemată ambulanţa însă medicii nu au putut decât să constate decesul. Necropsia a arătat că bărbatul a murit prin asfixie cu bol alimentar, au precizat sursele citate.

Incidentul s a produs sâmbătă după amiază, la o întâlnire cu pensionarii pe care a organizat o primarul din Ciorani, Marin Voicu (PSD), aflat în funcţie de 18 ani.

"A fost un eveniment nefericit şi regretabil. Era un localnic, i s-a făcut rău, am chemat ajutor la 112. Am înţeles că a murit înecat. Era un băiat dintr-o familie cu probleme, ştiu că avea şi ceva probleme de sănătate" a spus primarul comunei, Marin Voicu.

Acesta a precizat că angajaţii primăriei au făcut chetă pentru a sprijini familia bărbatului mort în ceea ce priveşte cheltuielile de înmormântare.

La întâlnirea cu pensionarii primarul le-a oferit acestora carne de berbec, întrucât edilul are mai multe oi.
Reuniunea a avut loc la sfârşitul unui meci de fotbal desfăşurat pe stadionul din localitate şi au participat politicieni de la toate partidele, fiind  prezent, pentru puţin timp, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader. Acesta a declarat că nu a fost martor la incidentul petrecut sâmbătă, pentru că a stat doar 20 de minute.