Coral Impex SRL a câştigat contestaţia faţă de licitaţia organizată de Primăria Ploieşti privind deratizarea/dezinsecţia (DDD) din Ploieşti, scrie Telegrama.ro

Licitaţia ar fost câştigată de Apolimantiki AE , o firmă din Grecia, de fapt de asocierea a trei firme (DD Chim, Allchim şi Apolimantiki).

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis contestaţia şi argumentele societăţii Coral, care ar fi adus expertize care ar fi demonstrat că procedurile de achiziţie nu au fost corecte şi transparente.

Valoarea contractului este de 54 de milioane de lei şi ar trebui să se deruleze pe o perioadă de 4 ani. 

Iată, deşi conducerea primăriei a coborât standardele pentru ca această asociere de firme să fie eligibilă, cel de-al patrulea concurent a reuşit să blocheze totul. 

Surse din administraţie au arătat că organizarea licitaţiei a fost destul de ciudată, părând că s-a încercat să se facă loc, cu forţarea prevederilor legale, pentru această asociere.
 

SURSA: telegrama.ro