Echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit joi dimineaţă (ora 2.21) la un restaurant (linie autoservire) situate de pe strada Emil Zola din Ploieşti.
În urma incendiului au ars barul restaurantului, lambriul din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 5 mp, diverse utilaje din bar, o vitrină frigorifică şi geamurile exterioare ale spaţiului comercial. Potrivit reprezentanţilor ISU Prahova, cauza probabilă ar fi arc sau scânteie electrică –cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată.