Primarii au în mâini pârghiile necesare pentru a-şi creşte destul de mult salariile primite lunar

Salariile persoanelor din administraţia publică se calculează înmulţind salariul de bază cu coeficientul corespunzător funcţiei ocupate. De la 1 ianuarie, acest salariu de bază a crescut de la 1.450 la 1.900 de lei, iar coeficientul ridicat al unor persoane ca primarul sau viceprimarul au făcut ca veniturile să le crească destul de mult.

Altfel, primarul oraşului Ploieşti, Adrian Dobre, care are coeficient 9, câştiga în 2017 suma de 13.050 de lei, iar viceprimarii, cu coeficient 8, câştigau 11.600 de lei. De la 1 ianuarie, însă, suma brută a crescut la 17.100 de lei pentru primar şi la 15.200 de lei pentru viceprimari.

Primarul a lăsat doar unele salarii să crească

Potrivit jurnaliştilor de la ph-online.ro, primarul Dobre încasează suplimentar 25% din salariu, ca indemnizaţie pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene. Astfel, salariul său brut este de 20.363 de lei  Este un salariu în media plăţilor din UE acordate primarilor, dar de peste 5 ori mai mare decât salariul mediu din Prahova, de exemplu (circa 2200 de lei net este salariul mediu în acest judeţ).

Bizar este însă că, potrivit aceleiaşi surse, primarul Dobre a întocmit în luna decembrie un proiect de hotărâre (care a şi fost votat) prin care modifică coeficienţii salariilor funcţionarilor publici. Numai că prin proiectul din decembrie au fost modificaţi toţi coeficienţii cu excepţia celor aplicaţi primarului, viceprimarilor şi administratorului public.

Cât câştigă primarii în Europa. În Franţa, nu există primari ”de meserie”

În general, salariile primarilor din Europa sunt calculate în funcţie de mărimea localităţilor pe care le administrează. Anii trecuţi, a făcut furori în presă cazul lui Stéphane Delpeyrat, primarul unui sat din Franţa care a decis să îşi înjumătăţească salariul şi să diminueze şi veniturile viceprimarilor săi pentru a face economii de 10.000 de euro la bugetul anual al satului. Cum bugetul pe întreg anul era de 300.000 de euro, suma economisită nu este chiar simbolică.

La acel moment, primarul francez câştiga 800 de euro, iar el a decis să reducă suma la jumătate: 400 de euro. În Franţa, salariile primarilor sunt mai degrabă venituri care să acopere cheltuielile pe care le implică slujba, nu un venit în adevăratul sens al cuvântului. Delpeyrat, de exemplu, îşi câştigă existenţa din slujba de profesor pe care o are la un institut de studii politice şi din ipostaza de membru al unui consiliu regional.

Topul celor mai bine plătiţi primari

În Europa, există însă şi primari cu salarii foarte mari. Potrivit Wikipedia, primarul Vienei, de exemplu, este al doilea cel mai bine plătit primar din lume, realizând anual, din salarii, venituri de 258.000 de dolari. Doar primarul din San Francisco încasează mai mult, 364.815 de dolari din salarii.

Clasamentul celor mai mari câştiguri din slujba de primar este completat de edilii din Tokyo, Houston, Londra, Los Angeles, Helsinki, New York, Chicago, Stockholm, Oslo, Calgary şi Singapore. În Londra, Helsinki, Stockholm şi Oslo primarii câştigă între 207.000 şi 229.000 de dolari pe an.