Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti efectuează patru percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de furt calificat. Un mandat de aducere va fi pus în executare.

La data de 24 septembrie a.c., poliţiştii Poliţiei Municipiului Ploieşti efectuează patru percheziţii la locuinţele unor persoane din municipiul Ploieşti, bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.

Din cercetări a rezultat faptul că, pe perioada acestui an, persoanele bănuite ar fi săvârşit trei infracţiuni de furt calificat, apelând la metoda ,,pomana”. Prin această metodă, aceştia ar fi sustras mai multe sume de bani şi bijuterii.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la aproximativ 7.000 de lei. O persoană va fi adusă la sediul poliţiei pentru audieri.