Aproape un an pentru o achiziţie! Se întâmplă la Ploieşti, oraşul care se mişcă în ritm de melc.
Conform colegilor de la Actualitateaprahoveană.ro, primăria Ploieşti a iniţiat, încă din februarie 2017, o procedură de achiziţie directă prin SEAP pentru cumpărarea unor căsuţe de lemn destinate unui târg de Crăciun care urma să fie amenajat în faţa Palatului Administrativ din Ploieşti.
Achiziţia a fost finalizată, dar căsuţele au ajuns la Ploieşti mult prea târziu...Sau, că să nu fim acuzaţi că suntem răutăcioşi, căsuţele au ajuns la timp, dar...pentru sărbătorile pe rit vechi...
După 10 luni de încurcat în hârtii şi proceduri birocratice, timp în care din 40 de bucăţi s-a ajuns la 30, iar în final au rămas 20 de căsuţe, municipalitatea ploieşteană nu a reuşit să definitiveze la timp procedura şi achiziţia faptică a bunurilor.
Căsuţele au ajuns la Ploieşti în ianuarie, după terminarea Sărbătorilor. Evident, niciuna nu a mai fost montată.
Mai mult, surse din administraţie informează că suma la care se face referire în procedura iniţială de achiziţie a fost mutată din contul aferent acesteia, urmând ca banii să fie prevăzuţi pe exerciţiul bugetar din 2018.
Primăria Ploieşti organizează... Revelionul pe rit vechi! Bătaie de joc pe bani publici
15 ianuarie 2018
- citeşte totul despre:
- primaria ploiesti,
- targul de craciun,
- casute,
- achizitie,
- melc,
- bani publici
(664 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Beat, un şofer de 31 de ani s-a răsturnat cu maşina în apropiere de Ploieşti
(7 ianuarie 2021)
272 vizualizări
Deputatul Sorin Teju rănit într-un accident pe DN1, la Lipăneşti.Soţia sa în comă profundă
(23 ianuarie 2015)
941 vizualizări
Motociclist rănit într-un accident produs în Ploieşti
(12 august 2019)
314 vizualizări
Accident mortal, în noaptea de duminică spre luni, la Gura Vadului
(23 decembrie 2019)
197 vizualizări
Amplasamentul unor secţii de votare modificat la Ploieşti
(21 mai 2019)
98 vizualizări
Ploieştiul merge înainte! Consilierii locali şi-au asumat prelungirea termenelor de execuţie pentru 11 proiecte
(9 decembrie 2015)
623 vizualizări
Din cei peste 6000 angajaţi ai CNADNR, doar o treime au rol de execuţie
(13 mai 2014)
409 vizualizări
“Atelierele lui Moş Crăciun” au continuat, astăzi, sub semnul copilăriei, imaginaţiei şi magiei sărbătorilor de iarnă.
(11 decembrie 2018)
64 vizualizări
FOTO Maşină lovită de tren pe strada Apelor din Ploieşti!
(16 octombrie 2019)
386 vizualizări
Ministerul promite redeschiderea unor spitale, după o analiză atentă
(11 mai 2014)
311 vizualizări
Adio căruţe pe străzile din Ploieşti! De când intră în vigoare decizia Consiliului Local
(31 octombrie 2018)
397 vizualizări
Un prahovean, lider la escrocherii pe OLX
(22 februarie 2017)
971 vizualizări
Prahova, sub cod portocaliu de vreme rea!
(20 iunie 2021)
116 vizualizări
O păşune alpină din Masivul Bucegi motiv de dispută între primarul din Buşteni şi cel din Sinaia
(22 octombrie 2015)
616 vizualizări
Ploiestiul a ajuns la o incidenţa de infectare cu virusul COVID 19 de 6,15 la mie, dublu fata de duminica trecuta ! Respectati masurile !
(15 noiembrie 2020)
3818 vizualizări
Accident rutier la intrarea în Sinaia. Se circulă dirijat!
(7 octombrie 2019)
90 vizualizări
Ministerul Justiţiei anunţă investiţii în diverse penitenciare din ţară. Când vor avea loc investiţii în Prahova?
(4 mai 2018)
477 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026
























