Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de Ordin prin care aduce modificări listei afecţiunilor pentru care se interzice eliberarea ori înnoirea permisului auto.

De exemplu, şoferului cu diabet zaharat, care urmează tratament medicamentos, i se va înnoi permisul de conducere numai cu avizul medicului diabetolog şi în urma unor controale medicale periodice, făcute la intervale de cel mult cinci ani.

Candidaţilor sau conducătorilor auto care au următoarele afecţiuni cardiovasculare nu li se vor mai elibera sau înnoi permisele de conducere:

  • implantarea unui defibrilator; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • boli vasculare periferice – anevrism aortic toracic şi abdominal, atunci când diametrul maxim al aortei este de natură să predispună la un risc semnificativ de ruptură bruscă şi, prin urmare, la un risc de apariţie a unui eveniment invalidant subit; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • dispozitive de asistenţă cardiacă; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • sindrom Brugada cu episoade de sincopă sau revenire din moarte cardiacă subită; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • sindrom de QT lung însoţit de sincope, torsada vârfurilor şi QTc mai mare de 500 ms; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • Permisele de conducere pot fi eliberate sau reînnoite în cazuri excepţionale, cu condiţia ca solicitarea respectivă să fie justificată corespunzător printr-un aviz cardiologic şi să facă obiectul unui control medical periodic care să garanteze că persoana în cauză este în continuare capabilă să conducă autovehiculul în siguranţă, ţinând seama de efectele afecţiunii respective, se arată în proiectul de Ordin al Ministerului Sănătăţii.

Ce se schimbă pentru şoferii sau candidaţii care vor să obţină permis de conducere şi care au diabet zaharat:

Un candidat sau un conducător auto care suferă de diabet zaharat şi care urmează un tratament medicamentos cu risc de inducere a hipoglicemiei trebuie să demonstreze că înţelege riscurile hipoglicemiei şi că este capabil să ţină sub control aceste episoade

În cazul în care un candidat sau un conducător auto cu diabet zaharat urmează un tratament medicamentos, eliberarea sau înnoirea permiselor se efectuează numai pe baza avizului medicului diabetolog şi, după caz, pe baza unor controale medicale periodice efectuate la intervale de maximum 5 ani.

  • Nu se eliberează şi nu se înnoiesc permisele de conducere în cazul candidaţilor sau conducătorilor auto cu hipoglicemie cronică gravă decât dacă solicitările sunt susţinute de un aviz al medicului diabetolog şi de efectuarea unor controale medicale periodice.
  • În cazul hipoglicemiilor cronice grave în timpul orelor de activitate, permisul de conducere auto se eliberează sau se înnoieşte numai după ce au trecut trei luni de la cel mai recent episod.

Permisele de conducere auto pot fi eliberate sau înnoite în cazuri excepţionale, cu condiţia ca solicitarea respectivă să fie justificată corespunzător prin aviz medical diabetologic şi să facă obiectul unui control medical periodic care să garanteze că persoana în cauză este în continuare capabilă să conducă autovehiculul în siguranţă, ţinând seama de efectele afecţiunii respective.

În cazul următoarelor afecţiuni cardiovasculare, candidaţilor sau conducătorilor auto le vor putea fi eliberate sau înnoite permisele de conducere auto numai după ce afecţiunea în cauză a fost efectiv tratată şi sub rezerva avizului eliberat de medicul de specialitate cardiologie şi, după caz, prin efectuarea unui control medical periodic:

  • tahiaritmii supraventriculare şi ventriculare cu: cardiopatie structurală şi tahicardie ventriculară susţinută; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • tahicardii ventriculare polimorfe nesusţinute sau cu indicaţie pentru un defibrilator; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • simptome de angină; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac permanent; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • implantare sau înlocuire a unui defibrilator sau un şoc adecvat sau inadecvat produs de un defibrilator; această prevedere se aplică în cazul grupei 1;
  • pierdere tranzitorie a stării de conştienţă şi a tonusului postural, caracterizată prin debut rapid, durată scurtă şi revenire spontană din cauza unei hipoperfuzii cerebrale globale, suspectată a fi de origine reflexă, din cauze necunoscute, fără semne de boli cardiace subiacente, această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • sindrom coronarian acut; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • angină stabilă, dacă simptomele nu sunt declanşate de un efort fizic uşor; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • intervenţie coronariană percutanată; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • operaţie de bypass coronarian cu grefă; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • infarct sau accident ischemic tranzitoriu; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • stenoză semnificativă de arteră carotidă; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • diamentru maxim al aortei mai mare de 5,5 cm; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • transplant de cord; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • dispozitiv de asistenţă cardiacă; această prevedere se aplică în cazul grupei 1;
  • chirurgie valvulară; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • hipertensiune arterială malignă – creştere a tensiunii arteriale sistolice mai mare sau egală cu 180 mmHg sau a tensiunii arteriale diastolice mai mare sau egală cu 110 mmHg, asociată cu o deteriorare iminentă sau progresivă a organelor; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • hipertensiune arterială grad III – tensiune arterială diastolică mai mare sau egală cu 110 mmHg şi/sau tensiune arterială sistolică mai mare sau egală cu 180 mmHg; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
  • cardiopatie congenitală; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 şi 2;
  • cardiomiopatie hipertrofică fără sincope; această prevedere se aplică în cazul grupei 1;