Prezent la Ploieşti, la campania de informare, promovare şi încurajare a consumului de carne de oaie denumită "Alege oaia", ministrul Petre Daea a făcut o afirmaţie controversată, care îi va aduce criticile tuturor organizaţiilor de protecţia animalelor. Referitor la împuşcarea urşilor care au început să atace gospodăriile şi oameni şi care au fost văzuţi în zone foarte aglomerate, ministrul a spus: "De ce să nu-i împuşcăm?", s-a întrebat ministrul Agriculturii.
"Am vorbit cu colegii din Guvern, lucrurile acestea se vor reglementa rapid. Să nu alegem între om şi animal! Să considerăm animalul acolo unde el trebuie să rămână, în spaţiul lui, în habitatul lui, pe o anumită densitate, şi să protejăm oamenii", a spus Daea
Ministrul a oferit, tranşant şi soluţia. "Dar de ce să nu-i împuşcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi animal, să fie foarte clar! Omul pentru noi este cel care ne interesează, în slujba lui suntem şi împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu luăm măsurile care se impun", a spus Daea
Întrebat dacă a purtat discuţii la nivelul Ministerului Mediului pe acest subiect, el a precizat că în acest caz soluţia este ca deciziile să fie puse în practică, realitatea fiind una evidentă. "Aici e vorba de a face. Realitatea este evidentă şi nu trebuie să o ocolim", a încheiat ministrul.