Curtea de Apel Prahova a respins în această seară recursul lui Răzvan Alexe, declarat împotriva sentinţei Tribunalului Prahova prin care a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Mai mult, dacă judecătorii Tribunalului nu au dispus şi plata cheltuielilor judiciare, colegii lor de la Curtea de Apel nu au mai fost la fel de îngăduitori şi l-au obligat pe Alexe şi la plata a 100 de lei, drept cheltuieli judiciare. Sentinţa este definitivă aşa că Răzvan Alexe va rămâne în arestul Poliţiei Câmpina (unde se află şi Marcel Păvăleanu) de unde cel mai probabil va solicita eliberarea sub control judiciar.
Vă reamintim că Alexe, un apropiat al clasei politice din Prahova, a fost reţinut după ce DNA Ploieşti a anunţat începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă. „Inculpatul Alexe Răzvan, prin acţiuni repetate, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi că poate asigura câştigarea unor licitaţii organizate de către această instituţie în domeniul reabilitării unor drumuri judeţene”, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA.
Se strânge laţul sau...se extinde reţeaua!
În afară de dosarul de trafic de influenţă, cel mai probabil o găselniţă a procurorilor de a-l aresta, Răzvan Alexe mai este implicat şi într-un caz mult mai celebru. Cel în care Marcel Păvăleanu este acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul, inţial, fiind estimat la peste 35 de milioane de euro.
Surse judiciare ne-au dezvăluit că ancheta în acest caz este deosebit de interesantă, fiecare zi ducând la descoperirea altor activităţi şi la implicarea altor persoane. Se pare că până în acest moment sunt implicate peste o sută de societăţi comerciale care au avut relaţii directe sau indirecte cu Consiliul Judeţean Prahova.
Aceleaşi surse ne-au declarat că prejudiciul iniţial este doar vârful aisbergului. Au fost descoperite alte fapte cu conataţii penale, iar ancheta se va extinde la alte aproximativ 40-50 de societăţi comerciale, atât cu sediul în Prahova, cât şi cu sediul în alte judeţe din România.
Iar cea mai importantă informaţia este cea potrivit căreia este anchetată şi implicarea unor politicieni mai mult sau mai puţin renumiţi din întreg spectrul politic al judeţului Prahova, şi nu numai!