Activitatea, schema de personal Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, dar şi salariile din această instituţie au intrat în atenţia a primarului Ploieştiului şi a Curţii de Conturi.
Primarul Iulian Bădescu a vorbit pentru a doua oară de posibilitatea reorganizării şi de organigrama foarte încărcată de la RASP şi de faptul că se analizează scăderea numărul de salariaţi ai regiei. De asemenea, din declaraţiile acestuia s-ar putea înţelege că regia ar putea fi transformată într-un compartiment, ori serviciu ce ar putea fi subordonat direct primăriei. Acesta a explicat despre posibilitatea angajării a unei părţi a salariaţilor în cadrul primăriei, în măsura posibilităţilor.
„Eu am vorbit de nişte modificări care vor fi inerente. Ele ţin de faptul că odată terminată staţia de epurare numărul angajaţilor din cadrul regiei de servicii publice va scădea foarte mult, pentru că activitatea în acest moment este solicitată de facturile către Apa Nova pentru staţia de epurare. A doua chestiune este cea privitoare la ceea ce rămâne la RASP, dacă se reuşeşte în schema primăriei identificarea unei zone posibile unde putem să angajăm pe toţi acei oameni. Este de preferat ca acei oameni să fie angajaţi la primărie, nu să fie o regie separată cu costuri directe şi indirecte suplimentare. În acelaşi timp însă Trebuie văzut dacă în schema primăriei, aşa cum este aprobată de ANFP, se poate crea o astfel de structură. Am dat şefei mele de personal, dispoziţie să vadă dacă se poate înfiinţa o astfel de structură cu un număr de angajaţi foarte mare“, a explicat Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului.
Legat de salariile de la RASP, edilul a recunoscut că sunt mult mai mari decât ale angajaţilor primăriei dar că trebuie respectate deoarece sunt nişte drepturi câştigate şi prevăzute în contractele colective de muncă.
„Ştiu că salariile de la RASP sunt foarte mari, comparativ cu cele ale salariaţilor primăriei. Sunt nişte drepturi câştigate de angajaţi cu mult timp în urmă. Este un contract colectiv de muncă pe care trebuie să-l respectăm. Nu putem modifica prevederile unui contract colectiv de muncă“, a mai precizat edilul.
Salariul directorului general al regiei a intrat se pare în atenţia primarului şi a Curţii de Conturi, deoarece nu ar respecta legislaţia care prevede că nici un director de regie publică nu poate avea un salariu mai mare decât viceprimarii municipiului.
„În acest moment Curtea de Conturi este la RASP şi a solicitat primăriei municipiului Ploieşti salariile viceprimarilor. În conformitate cu prevederile legii, salariile directorilor de regii autonome de servicii publice nu pot depăşi nivelul de salarizare al viceprimarilor. În cazul în care Curtea de Conturi dă o decizie în acest sens, cel puţin salariul directorului general . Vom vedea ce se va întâmpla cu salariilor celorlalţi directori şi în timp vor fi scăzute. Salariile viceprimarilor sunt de 3700-3800 de lei pe lună în timp ce directorul de la RASP ia 5000 şi ceva de lei pe lună. E clar că există o diferenţă“, a încheiat primarul Ploieştiului.