Marţi, 30 mai a.c., în jurul orei 22.45, o patrulă de jandarmerie aparţinând Inspectoratului Judeţean Prahova, aflată în serviciu pe raza comunei Râfov, judeţul Prahova, a surprins o persoană la braconaj.

În primă fază, jandarmii au observat un câine de vânătoare ce avea o zgardă cu GPS. Au rămas în zonă şi în scurt timp, la faţa locului, a sosit un bărbat, Constantin M. de 50 de ani, domiciliat în comuna Homorâciu, judeţul Prahova cu un autovehicul ce a strigat câinele.

În urma controlului autovehicului a fost descoperită, sub bancheta din faţă o armă de vânătoare, marca Winchester calibru 9,3 x 62 mm.

Ca urmare, celui in cauză i s-a întocmit proces verbal de constatare, pentru fapta susceptibilă a fi „braconaj” ce a fost înaintat organelor de poliţie, în vederea continuării cercetărilor.


SURSA: IJJ Prahova