Traficul rutier pe DN 1, pe tronsonul cuprins între Ploieşti şi Braşov, se desfăşoară cu restricţii, miercuri şi joi, între orele 9.30 şi 15.30, la trecerea la nivel cu calea ferată de la Movila Vulpii, în judeţul Prahova, unde se fac lucrări de revizie a unui pasaj rutier.
Potrivit unei informări date publicităţii, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, circulaţia autovehiculelor este restricţionată, miercuri şi joi, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe DN 1 de la kilometrul 69+111 metri, în zona Movila Vulpii, unde vor fi executate lucrări de revizie a pasajului rutier.
În aceste condiţii, sunt instituite restricţii de circulaţie a vehiculelor în cele două zile, în intervalul orar 9.30 – 15.30. Astfel, circulaţia rutieră pe sensul Ploieşti – Braşov este închisă începând cu ora 9.30 , iar traficul aferent acestui sens de mers este deviat pe sensul de mers Braşov – Ploieşti. Joi, în acelaşi interval orar circulaţia rutieră pe sensul Braşov – Ploieşti se va închide, iar traficul aferent acestui sens de mers se va desfăşura deviat pe calea Ploieşti – Braşov.
Şoferii sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară care va reglementa circulaţia în zona de desfăşurare a lucrărilor, adaptând, totodată, viteza de deplasare, precizează Poliţia Prahova.