Mai multe persoane au fost rănite într-un accident produs, sâmbătă după-amiază, pe drumul naţional 1, între Bucureşti şi Ploieşti, în localitatea prahoveană Româneşti. Circulaţia pe DN 1 a fost  îngreunată în zona accidentului, unde un elicopter SMURD a aterizat pentru a prelua victimele.

Una dintre victimele accidentului rutier  a murit înainte de a fi preluată de către echipajul medical al elicopterului SMURD sosit la faţa locului. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral grav.

Un alt rănit a fost preluat cu elicopterul, fiind în comă, iar o femeie de 24 de ani a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Ploieşti.

Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, Mădălin Ipatie, a declarat pentru News.ro că o altă victimă rănită în accident, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a fost preluat de echipajul de pe elicopterul SMURD, fiind în stare comatoasă, iar o femeie de 24 de ani, care a suferit un traumatism la o gleznă, a fost dusă cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Bărbatul decedat se afla într-unul dintre autoturismele implicate în accident, în timp ce femeia şi celălalt rănit circulau cu al doilea autoturism.

Cele două autovehicule, care circulau către Ploieşti, au intrat în coliziune în momentul în care unul dintre şoferi a încercat să treacă de pe prima pe a doua bandă a drumului, fără să se asigure înainte de a face acest lucru. Ambele autotutrisme au ieşit de pe carosabil în urma impactului extrem de violent.