Demisia procurorului Mircea Negulescu a fost înregistrată luni la Consiliul Superior al Magistraturii şi va fi discutată în 28 februarie de Plenul CSM. În aceeaşi zi va fi analizată şi propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie a lui Mircea Negulescu, până la soluţionarea acţiunii disciplinare începute după difuzarea unei înregistrări audio a unei discuţii telefonice cu soţia unui inculpat dintr-un dosar.
Cererea de demisie a lui Mircea Negulescu, fost procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Ploieşti, în prezent procuror la Parchetul Judecătoriei Câmpina, a fost transmisă pe e-mail şi fax în 17 februarie, la orele 20.37, şi a fost înregistrată în 20 februarie la Consiliul Superior al Magistraturii, a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii.
Membrii Plenului CSM vor lua în discuţie cererea lui Negulescu în 28 februarie, a precizat sursa citată.
Tot în 28 februarie, de la ora 13.00, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM va analiza Nota Inspecţiei Judiciare cu propunerea de suspendare din funcţie a lui Mircea Negulescu, aceasta urmând a fi soluţionată în raport de dispoziţiile articolului 52 alineatul 1 din Legea 317/2004, republicată.
Surse judiciare au declarat anterior, pentru News.ro, că procurorul Mircea Negulescu şi-a dat, vineri seară, demisia din magistratură, urmând ca plenul Consiliului Superior al Magistraturii să ia act de ea la următoarea şedinţă.
Înainte ca Negulescu să-şi dea demisia, Inspecţia Judiciară propusese CSM suspendarea din funcţie a procurorului.
Consiliul Superior al Magistraturii a înregistrat vineri Nota Inspecţiei Judiciare cu propunerea de suspendare din funcţie a lui Mircea Negulescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.
Solicitarea Inspecţiei Judiciare a fost făcută în baza articolului 52 alineatul 1 din Legea 317/2004, care prevede că "pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei”.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, joi, sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul procurorului Mircea Negulescu privind posibile abateri disciplinare şi încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Tot joi, CSM a admis solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activităţii la DNA Ploieşti. El urma să fie în continuare magistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Inspecţia Judiciară a fost sesizată după ce postul România TV a difuzat, marţi, o înregistrare audio în care este redată o discuţie între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Mircea Negulescu, procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.
În înregistrare, procurorul Mircea Negulescu ar vorbi la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar. Procurorul Mircea Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale.
După ce au fost difuzate înregistrările, Vlad Constantin a confirmat că discuţia este între soţia sa şi procurorul Negulescu.
Demisia procurorului Mircea Negulescu, discutată în 28 februarie de Plenul CSM
21 februarie 2017
- citeşte totul despre:
- procuror,
- negulescu,
- csm,
- demisie,
- suspendare
(336 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bătaie ca în filme la o nuntă din Prahova. A fost nevoie de intervenţia poliţiei. Ce au păţit protagoniştii
(12 octombrie 2020)
252 vizualizări
Multe solicitări de locuinţe sociale, puţine rezolvări
(20 ianuarie 2014)
553 vizualizări
Jandarmii, în alertă la meciul Petrolului cu Viktoria Plzen
(30 iulie 2014)
252 vizualizări
Prahova sub cod portocaliu de ninsori şi viscol
(27 noiembrie 2017)
1783 vizualizări
Profesorii prahoveni au învăţat gestionarea situaţiilor de criză
(22 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
216 vizualizări
Încă o vacanţă: 14 august, zi liberă, pentru a lega weekend-ul de sărbătoarea de Sfânta Maria
(21 iulie 2017)
529 vizualizări
Autocar plin cu prahoveni care trebuie să intre în carantină, parcat în Parcul Municipal Ploieşti de câteva ore pentru că nu sunt spaţii de cazare!
(4 aprilie 2020)
7949 vizualizări
FOTO Accident pe DN1, la Posada
(26 mai 2020)
550 vizualizări
Statuia Libertăţii din Ploieşti nu mai poate fi mutată
(24 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
827 vizualizări
Biciclist la un pas de comă alcoolică, depistat de poliţişti la Chiţorani în Prahova
(5 mai 2019)
86 vizualizări
Copacii în pericol să cadă din cauza zăpezii, risc pe străzile din Sinaia!
(17 martie 2021)
38 vizualizări
Trei luni şi jumătate, programarea pentru susţinerea examenului auto
(8 mai 2017)
799 vizualizări
Bogdan Farcaş, actor al Teatrului Toma Caragiu, premiat la Festivalul internaţional de film de la Varşovia
(19 octombrie 2020)
568 vizualizări
Cine a luat decizia modificării traseului 2 ?
(12 august 2014 - Alex POLICALĂ)
780 vizualizări
Incendiu violent la Păuleşti! Ard baloţi de paie! VIDEO
(17 septembrie 2018)
1253 vizualizări
Perchetiţii în Ploieşti, la persoane bănuite de înşelăciune
(17 iunie 2020)
336 vizualizări
După pasarele, Valea Prahovei dotată cu pasaje pietonale subterane
(14 august 2013 - Alex POLICALĂ)
227 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























