Pentru a facilita accesul studenţilor şi elevilor basarabeni spre secţiile de vot amenajate în România, Ministerul Transporturilor a anunţat, încă de săptămâna trecută, că aceştia vor putea călători,dus-întors, gratuit, cu trenul.

Conform unei Hotărâri de Guvern, adoptată săptămâna trecută, elevii şi studenţii din Republica Moldova care studiază în România, cu vârsta de peste 18 ani, beneficiază de o călătorie gratuită pe calea ferată, dus – întors, către şi dinspre localităţile cu secţii de votare, cu tren regio şi interregio, clasa a II – a, în perioada 29 – 30 octombrie 2016.

Eliberarea biletului de călătorie se va face la casele de bilete ale staţiilor şi agenţiilor de voiaj pe baza actului de identitate care să ateste calitatea de cetăţean a Republicii Moldova şi a carnetului de elev/student vizat pentru anul şcolar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus cât şi pentru întors.

Din păcate, Hotărârea de Guvern nu a ajuns şi la urechile angajaţilor Gării de Sud din Ploieşti. Mai mulţi studenţi basarabeni, aşteaptă în faţa caselor de bilete pentru a putea merge la Iaşi să voteze, aşa cum au anunţat oficialii români. Informaţia ne-a fost furnizată de Daniel Adam, preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din UPG Ploieşti.

În România, secţii de votare pentru alegerile prezitenţiale din Moldova sunt deschise la Bucureşti, sediul ambasadei şi sediul secţiei consulare, Iaşi, Galaţi, Timişoara,Braşov, Cluj, Constanţa, Bacău, Suceava şi Craiova.

Cetăţenii moldoveni vor vota, duminică, pentru prima dată prin vot direct, viitorul preşedinte al Republicii Moldova.