Cea de a 64 a stagiune a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti debutează pe 15 septembrie cu un Festival P.I. Ceaikovski, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, solist Ştefan Tarara, violonist de origine română, stabilit în Germania.

Tot din Germania vine şi noul director onorific al Filarmonicii ploieştene. Walter Hilgers, unul dintre fondatorii German Brass, a acceptat să fie şi directorul artistic onorific şi dirijor invitat permanent al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti.

Hilgers este dirijorul concertului simfonic din 29 septembrie, concert care îl va avea ca solist pe  violonistul Liviu Prunaru, prim concertmaestru al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam, una dintre cele mai importante orchestre din lume.

Un alt spectacol extraordinar, desfăşurat în aer liber, este mega-concertul Mozart Rocks, care va avea loc în perioada 23 - 25 septembrie.

Nu va lipsi nici tradiţionalul Festival de Jazz „Ploieşti Hot Jazz Summit”. De altfel,  Filarmonica Paul Constantinescu, prima filarmonică din România care va avea un compartiment de jazz. Cea de a XI-a ediţie a Festivalului de Jazz va debuta pe 24 noiembrie 2016. Pe scena festivalului va urca şi dirijorul Sabin Păutza, care este stabilit în SUA din 1984, acolo unde este director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey, Plainfield Symphony.

 Vlad Mateescu,directorul Filarmonicii Paul Constantinescu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că pentru această stagiune, instituţia pe care o conduce a pregătit o serie de evenimente muzicale extraordinare pentru ploieştenii iubitori de muzică de calitate.  Întregul program a fost gândit pentru a satisface cele mai diverse gusturi. Nu au fost uitaţi nici copiii, care vor avea parte de o serie de concerte dedicate lor.

Nu putem să nu remarcăm faptul că Vlad Mateescu a reuşit să atragă o serie de parteri spre Filarmonica Paul Constantinescu. Publicul spectator va avea, şi în acest an, degustări de vin şi de dulciuri, în foaierul filamonicii.

În final, trebuie să menţionăm că pentru prima oară, Filarmonica Paul Constantinescu beneficiază de broşuri de prezentare a stagiunii realizate profesionist, asemeni insituţiilor de cultură de renume.