De anul viitor, dosarele de la instanţă vor putea fi consultate de acasă, contra cost, atât de judecători, dar şi de oamenii simpli, pe baza unor parole, asta după ce se va face electronizarea dosarelor, proces ce va costa zeci de milioane de euro şi pentru care Ministerul Justiţiei va avea nevoie de un partener privat, a anunţat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, potrivit Agerpres. „O să demarăm anul acesta un proiect destul de mare de electronizare a dosarelor, în aşa fel încât oamenii şi mai ales profesioniştii să poată accesa de la distanţă dosarul în format electronic, să nu mai fie nevoiţi să vină fizic în instanţe, în cadrul arhivelor care totdeauna vor fi insuficiente. Pe baza unor parole, poate fi accesat întreg dosarul de la instanţă, atât de judecător, cât şi de cei care vin în contact cu justiţia“, a spus Robert Cazanciuc.
El a declarat că, de anul viitor, consultarea dosarelor electronic, de acasă, contra cost va începe cu o instanţă mare din ţară, pilot.
„Noi vrem să finalizăm procedura de achiziţie publică până la sfârşitul anului şi în primele luni ale anului viitor să începem cu o instanţă pilot. Nu am stabilit ce instanţă pilot, asta o să vedem după ce vom avea un câştigător la această procedură de achiziţie publică. Ideea este că o să încercăm să mergem pe instanţe destul de mari şi nu pe o instanţă mică, tocmai pentru a vedea eventualele hibe ale sistemului“, a precizat ministrul Justiţiei.
Potrivit acestuia, electronizarea dosarelor de la instanţele din România va costa zeci de milioane de euro, iar pentru cetăţenii care vor apela la acest serviciu va exista o taxă în acest sens. Accesul la dosarele din justiţie va rămâne gratuit în continuare, pentru cei care se vor deplasa la arhivele instanţelor, pentru a le consulta.
„În momentul de faţă se conturează ideea unei concesiuni de serviciu al unui parteneriat public privat. Nu o să putem doar din resurse publice să facem acest proiect, va trebui să atragem resurse, să spunem, din partea unui partener pe care ministerul îl va selecta în urma unei proceduri de achiziţie publică. Asta înseamnă costuri doar pentru cei care vor să stea acasă şi să vadă dosarul de la distanţă. Pentru cine va vrea să vină în instanţă, nu va fi niciun fel de cost, accesul va fi în continuare deschis“, a explicat ministrul Robert Cazanciuc.