După o perioadă de incertitudine, Centrul de Excelenţă din Ploieşti a primit bani pentru plata profesorilor până în luna august.
După ce miercuri dimineaţă primarul Adrian Dobre critica în faţa presei faptul că Inspectoratul Şcolar nu găseşte o soluţie pentru această problemă, în timpul şedinţei edilul liberal uitase de virulenţa cu care ataca subiectul şi propunea amânarea proiectului de hotărâre.
Soluţia a venit de la Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care în 30 de minute a dat telefoanele necesare pentru ca răspunsul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova să ajungă în timp util. Avocatul George Botez, preşedintele de şedinţă, a solicitat discutarea punctului privind Centrul de Excelenţă la finalul şedinţei, astfel încât, secretarul Primăriei să poată redacta un aviz favorabil, după ce iniţial se opusese alocării de fonduri pentru salariile profesorilor.
În final, proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi, dar nu putem să nu remarcăm faptul că fără eforturile social democraţilor (consilieri locali plus preşedintele Consiliului Judeţean Prahova), profesorii Centrului de Excelenţă ar fi rămas tot neplătiţi, ştiul fiind faptul că nu şi-au mai primit salariile din luna martie!