Lucrările pentru reabilitarea căii de rulare a tramvaielor ar putea începe în primăvara anului viitor. Deşi au fost contractate fondurile europene pentru începerea lucrărilor, procedurile de începere a licitaţiei s-au dovedit mult mai greoaie. În prima fază, 16 firme s-au înscris la licitaţie şi au solicitat clarificări în caietul de sarcini, fapt ce a dus la întârzierea procedurilor de începere a licitaţiei. Luna aceasta licitaţia este în curs de adjudecare pentru tronsonul traseului 102, etapa I, ce vizează zona cuprinsă între Spitalul Judeţean şi intersecţia Şoselei Nordului cu Bulevardul Republicii. „Toate liniile de tramvai sunt în evaluare, iar pentru un tronson a fost declanşat raportul de adjudecare. Va urma o perioadă de contestare, pentru că cei care vor să conteste, vor contesta”, a precizat Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului.
Din aceste cauze, reprezentanţii Municipalităţii au anunţat că în acest an nu mai este posibilă începerea lucrărilor, mai ales că se anunţă o iarnă grea care nu va permite desfăşurarea lor.
Proiectul în valoare totală de 157,3 milioane de lei (35,7 milioane de euro), finanţat de Uniunea Europeană, prevede refacerea infrastructurii, înlocuirea căii de rulare, refacerea tramei stradale, amenajarea de staţii cu peroane adaptate persoanelor cu dizabilităţi, elemente de semnalizare şi automatizare. De asemenea, proiectul va înlocui şi fundaţia căii de rulare cu una care va fi îngropată la 2,5 metri, ceea ce va duce la scăderea disconfortului riveranilor din apropierea liniilor de tramvai. Aceştia s-au plâns în numeroase rânduri de trepidaţiile şi crăpăturile din pereţii caselor, provocate de circulaţia tramvaielor.