În continuarea informării privind situaţia generată de răspândirea virusului COVID-19, vă aducem la cunoştinţă că în data de 28 martie 2020, la nivelul judeţului Prahova, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 6248 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. În carantină instituţionalizată se află, în prezent, 168 de persoane.
În vederea combaterii răspândirii noului coronavirus, dar şi a descurajării faptelor de natură contravenţională, înregistrate în acest context, echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat seria de verificări atât în rândul persoanelor fizice, cât şi a agenţilor economici.
În cursul zilei de vineri, 27 martie, au fost controlate peste 6000 de persoane aflate în auto-izolare şi 91 de agenţi economici.
În urma acestor demersuri au fost întocmite trei noi dosare de cercetare penală pentru şapte persoane, toate pentru încălcarea art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, şi au fost aplicate 553 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 518.250 lei. Dintre acestea, şapte au fost pentru fapte de natură economică, iar 546 pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute în Ordonanţele Militare.
De la debutul epidemiei şi până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 45 de dosare de cercetare penală pentru 61 de persoane şi au aplicat 1063 de sancţiuni contravenţionale.
Şapte persoane care nu au respectat măsura auto-izolării au fost plasate în carantină instituţionalizată, în baza prevederilor Ordonanţei Militare nr.2/21.03.2020
Linia TELVERDE - 0800 800 358 este deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.3202020.
Coronavirus în Prahova: 6248 de persoane izolate la domiciliu, 168 în carantină!
28 martie 2020
- citeşte totul despre:
- coronavirus,
- prahova,
- covid,
- monitorizare,
- dsp
(3515 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Incendiul de la Azuga: Focul a fost pus intenţionat!
(5 august 2018)
494 vizualizări
O femeie a ajuns la spital după ce a fost tâlhărită pe o stradă din Ploieşti
(15 februarie 2021)
110 vizualizări
Jandarmii prahoveni, în alertă la meciul Petrolul-Steaua
(15 mai 2014)
421 vizualizări
APIA Prahova informează potenţialii beneficiari cu privire la MĂSURA 8 si MĂSURA 15 dar si perioada in care se pot viza carnetele rentierilor agricoli
(25 februarie 2019)
169 vizualizări
Calotă (ANRE): Model unic la nivel naţional pentru facturile de electricitate, în doi ani
(13 iunie 2015)
349 vizualizări
Romania sare pragul de 11.000 de bolnavi de coronavirus! 60 in Prahova!
(26 aprilie 2020)
158 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova 20 iulie 2020
(21 iulie 2020)
243 vizualizări
Peste 660 de primării au datorii record la stat
(10 februarie 2014)
145 vizualizări
Prahoveni aflati in situatie disperata, blocati la vama ucraineano-romana !
(26 februarie 2022)
191 vizualizări
Staţiunea Costineşti va fi racordată la reţeaua de gaze naturale
(1 martie 2014)
648 vizualizări
Cablurile optice de pe stâlpi vor fi îngropate
(24 ianuarie 2014 - Alex POLICALĂ)
461 vizualizări
Ninsoare de august pe platoul Bucegi
(14 august 2016)
603 vizualizări
Sala Sporturilor ar putea fi inaugurată după 3 octombrie
(25 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
315 vizualizări
Nordul judeţului, afectat grav de alunecările de teren
(24 aprilie 2014 - Alex POLICALĂ)
890 vizualizări
Ştafeta veteranilor, cu destinaţia Carei, va trece prin Ploieşti în această după amiază
(19 octombrie 2014)
133 vizualizări
Strada Cuza Voda va fi închisă circulaţiei din cauza lucrărilor la parcarea de lângă Casa Sindicatelor
(12 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
247 vizualizări
Şefii deconcentratelor vor fi concediaţi până la finele anului
(30 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
172 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























