Încă o promisiune a actualei conduceri a administraţiei locale ploieştene începe să se concretizeze. În această dimineaţă, au demarat lucrările de balastare şi pietruire a străzilor din cartierul ploieştean Mitică Apostol.
Pentru prima oară după mulţi ani, noroiul va dispărea de pe străzile din Mitică Apostol. Cârcotaşii vor întreba, probabil, de ce balastare şi nu asflatare. Răspunsul este simplu...
Municipalitatea a demarat mai întâi extinderea alimentării cu gaze naturale a cartierului, extinderea alimentării cu apă, iar apoi introducerea canalizării în Mitică Apostol.
Cum toate aceste lucrări necesită săpături, decizia a fost ca străzile să fie balastate şi pietruite, iar mai apoi vor intra într-un amplu program de asfaltare.
Conform documentelor oficiale suprafaţa totală a străzilor care vor fi balastate este de 12.000 mp, iar valoarea lucrărilor de aproximativ 300.000 lei. Fondurile provin din bugetul local şi din bugetul Consiliului Judeţean Prahova, iar prin acest parteneriat vor fi balastate şi străzile din cartierul Pictor Rosenthal.