Încheiam episodul trecut cu promisiunea poetului Octavian Goga de a prezenta studenţilor săi două exemple din presa românească a timpului, presă intrată în mâinile unor negustori străini, care alterează ideea naţională şi sentimentele patriotice ale românilor. Iată-le:

Câteva luni in urmă, la Lausanne, vă aduceţi aminte, a fost o conferinţă internaţională, la care a participat şi România. Oamenii politici ai tuturor statelor s-au întrunit să rezolve o mulţime de chestiuni pendinte pe urma marelui război. Gazetarii i-au insoţit ca să prindă indicaţiile lor si să le transmită fiecărei ţări in parte, potrivit interesului special ai fiecăruia. Delegatul nostru la conferinţă a fost ministrul de Externe, dl I.G.Duca, dar cine credeţi că a fost cancelarul autorizat al opiniei publice: dl. lacob Rosenthal. Va puteti imagina biata Românie, ce straşnic si priceput susţinător a avut in persoana abilului director de la "Dimineaţa" si "Adevărul"! ... Mai mult, vă amintiţi, întrepidul luptător, intorcându-se în ţară, a publicat in gazetele sale un lung review ca doctorul Rakowsky, delegatul Sovietelor, cu care, spunea dânsul, a avut lungi întrevederi. Stăruiţi, va rog, cu o analiză de două momente asupra acestor interesante convorbiri pe malul lacului de la Geneva: Rakowsky, revoluţionarul, invectivându-ne ţara, si dl. Rosenthal, democratul, apărând, din răsputeri, teza românească. Se găseste cineva care să doarmă liniştit, în credinţa că am avut un avocat bun?...

Al doilea exemplu sugestiv şi plin de-o tristă semnificaţie. Recent, ştiti, au fost serbările aniversării morţii mitropolitului Şaguna. Posteritatea recunoscătoare s-a închinat la cripta luminosului patriarh. La Răşinari, douăzeci de mii de ţărani, în frunte cu Regele, Regina si Moştenitorul tronului, înconjuraţi de guvern şi de fruntaşii ţării, s-au dus să-şi plece genunchii. Am intrat in biserica amintirilor de copilărie zguduit în toată fiinţa mea. Niciodată nu mi-a fost dat să simt cu o mai cotropitoare putere biruinţa ideii, ca în acele clipe, la poalele iconostasului, unde in fumul de tămâie stăruiau parcă toate umbrele strămoşilor mei. Privirile mi se îndreptau aiurite peste mulţimea cuvioasă când, dintr-o dată, ca printr-un capriciu nebun al simţurilor, mi-a apărut sub amvon figura absentă si profană a unui asa-zis ziarist, originar din Polonia mi se pare, expulzat odinioară din regat şi prăvălit recent in ţară. Venise, nenorocitul, să reprezinte presa la groapa nemuritorului arhiereu!  El era chemat sa le tălmăceasca şi să le multiplice într-o sută de mii de exemplare până in ultimul cătun, făcând educaţia maselor. Vă mărturisesc, o profundă milă m-a dezarmat in faţa lui, o milă profesională, sărmanul voiajor în ale tiparului, subiectul era aşa de greu pentru puterile lui...

Am smuls aceste doua pilde ca să vedeţi că suntem într-o ridicolă anomalie, în complet daltonism moral si într-o eclipsă a inteligenţei. A combate aceste exagerari, a cere revenirea la matcă, a predica normalizarea e datoria fiecărui cuget onest. Pe noi nu ne va înfrica micii condotieri, care vorbesc de huliganism când noi pretindem respectul talentului, sau de antisemitism, atunci când acordăm o plenitudine de drepturi tuturor cetăţenilor, reclamăm pe seama noastră modelarea opiniei publice in spiritul tradiţional ai ideii naţionale. Dacă n-am face acest lucru, dacă am ingădui să degenereze presa de la apostolat la o întreprindere comercială, robită capitalismului internaţional, ar însemna sa scăpăm din mână dîriguirea sorţii noastre şi să alunecam pe povârniş. O astfel de prabuşire ne-a dat să vedem şi să urmărim la vecinii noştri unguri, a căror presă dinainte de război a fost cea mai clasică manifestare a gazetăriei industrializate. Confecţionată fără nicio convingere, monopolizată de neofiţi si aventurieri, schimbând în bani mărunţi instinctele josnice ale mulţimii, a cântat pe toate strunele: a făcut apoteoza unui război in care n-a crezut, ne-a călcat in picioare pe noi fără să ne cunoască, a fost reacţionară cu Tisza, republicană cu Karoly, bolşevică cu Bela Kun şi s-au găsit care, în mod postum, să afişeze simpatii interesate pe seama noastră.

Presa, însă domnilor, e numai o latură a acestei tendinţe de dărâmare, care se afirmă tot mai zgomotos in anii din urmă. Fenomenul e mult mai complex si mai îngrijorător. lată un teren mai inofensiv, de pildă, unde ne-au năvălit oaspeţii cu producţia lor exorbitantă. Este PICTURA. Dacă vă duceţi la Bucureşti, vedeţi astăzi în toate părţile explozii de tablouri ale unor artişti cu nume exotice care s-ar putea întâlni tot aşa de bine si la Kalkutta, si la Fîladelfia, si la Breslau, Credeţi că in toate aceste exhibiţii nemiluite se desluseşte ceva din misterul lui Grigorescu, profilul ţărancelor noastre, poezia apusurilor de soare din munţii Vrancei, mestecenii lui tremuraţi in zarea de toamnă sau carul cu boi al minunatului, povestitor de la ţară? Este aerul românesc al lui Luchian, particulara duioşie a florilor lui, care sunt florile noastre în cel mal gingaş cutremur al petalelor? Nimic din frumosul specific cu care ne-am străduit noi să completăm o simfonie a universităţii. Sunt pânze zugrăvite de penel străin, de-o retină care vine din altă lume. Mai  avem un gen a cărui supraproducţie prezintă o eflorescenţă bolnăvicioasă: e CARICATURA, infăptuire bastardă a artei, in cumetrie cu gazetăria, brodând pe impresii fugitive si de suprafaţă, se înrudeşte cu aptitudinile acestor firevagabonde care nu se fixează nicăieri...

Tărâmul de dezagregare intelectuală insă, care ne apare mai asaltat astăzi de influenţe străine pe urma unei invazii din afară, e in LITERATURĂ... Literatura noastră, ca şi in alte părţi, a fost in trecut încarnarea vieţii din acest colţ de umanitate, oglinda strălucitoare a unui neam, o literatură naţională. Deschideţi orice pagina din cărţile lui Eminescu, Coşbuc sau Delavrancea şi veţi vedea, toţi care aţi răsărit din pulberea acestui pământ, că este un sentiment familiar care vi se pune in faţă, o atmosferă cunoscută care vă  învăluie, sunteţi acasă în lumea lor de simţiri si imagini, vorbiti voi însivă, trecutul si viitorul vostru: sinteza neamului. Literatura naţională inseamnă a prinde, într-o formă artistică, criteriile specifice ale diferenţierii de suflet, gama distinctivă a unei plămădeli etnice. Literatura naţională e creaţiunea amintiţilor autori, fiindcă în scrisul lor cer cuvântul adevărurilor noastre, Citiţi o strofă de Eminescu si veţi găsi în ea morbideta intelectualităţii noastre de la sfârsitul veacului trecut, citiţi Nunta Zamfirei şi vă vor inconjura plăsmuirile mitice ale fanteziei populare, pe când Sultănica lui Delavrancea vă arată ce doruri pâlpâie la vatra taranilor munteni şi din ce farmec se îmbină idilele lor rustice ... În istoria literaturii noastre moderne se poate desluşi o continuitate de spirit normală, generaţiile se succed, trecându-şi din mână in mână moştenirea lor intelectuală. Dincolo de lozincile epocii, care se schimbă si cad, există un substrat de înrudire în cursul vremii de la culme la culme, e ritmul permanent si invariabil al rasei.

(În numărul de marţi, 2 februarie, ultimul episod din Conferinţa adresată de către poetul Octavian Goga, în anul 1923, primei promoţii de studenţi români ai Universităţii Cluj).