La începutul acestui an, mai multe publicaţii autohtone au anunţat că Poliţia Română ar fi montat un nou sistem de radare fixe pe Drumul Naţional 1, care ar urma să fie pus în funcţiune în curând. Din acest motiv, AvocatNet.ro a solicitat şi a primit un punct de vedere oficial al Poliţiei Române cu privire la monitorizarea traficului rutier cu ajutorul camerelor video fixe.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a informat, la cererea AvocatNet.ro, că singurul sistem de radare fixe de care dispune este cel deja instalat de câţiva ani pe DN 1, însă acesta este în continuare neretehnologizat şi nefuncţional.

"În prezent, poliţia rutieră dispune de sistemul fix de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor de pe DN 1, care are asemenea aparate la Baloteşti şi Ciolpani (în judeţul Ilfov), Puchenii Mari, Bărcăneşti, Comarnic şi Sinaia (în judeţul Prahova), însă nu s-a reuşit retehnologizarea şi punerea în funcţiune a acestuia până în momentul de faţă", a explicat subcomisarul de poliţie Răzvan Rădoi.

Totodată, Răzvan Rădoi a precizat că nu se ştie dacă punerea în funcţiune a unui astfel de sistem fix de supraveghere va fi posibilă în cursul anului curent: "Între obiectivele poliţiei rutiere se află şi punerea în funcţiune a astfel de sisteme de monitorizare, dar nu se poate anticipa dacă acest lucru va fi posibil până la sfârşitul anului 2016".

Practic, la fel ca la acel moment, Răzvan Rădoi a precizat că, în continuare, poliţia foloseşte doar 639 de radare mobile.

"Poliţia are în dotare 639 de aparate radar mobile, repartizate la inspectoratele judeţene de poliţie (în medie 14 aparate/judeţ), Brigada Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (36) şi Secţia de Poliţie Autostrăzi (24)", a adăugat reprezentantul IGPR.

Limitele maxime de viteză pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile autohtone sunt stabilite în Codul rutier. Acestea sunt de 50 km/h în localităţi (pot fi şi limite superioare, însă nu mai mari de 80 km/h, sau unele inferioare, dar nu mai mici de 30 km/h), 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.

Şoferii care nu respectă limitele maxime admise riscă să fie sancţionaţi după cum urmează:

  • depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise: 2 sau 3 puncte-amendă, la care se adaugă două puncte de penalizare;
  • depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise: 4 sau 5 puncte-amendă, la care se adaugă trei puncte de penalizare;
  • depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise: 6-8 puncte-amendă, la care se adaugă patru puncte de penalizare;
  • depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise: 9-20 puncte-amendă, la care se adaugă şase puncte de penalizare;
  • depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise: 9-20 puncte-amendă, plus suspendarea permisului pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, conducătorii de autovehicule pot fi sancţionaţi cu 2 sau 3 puncte-amendă dacă circulă în mod nejustificat cu o viteză de cel puţin 10 km/h sub limita minimă impusă de lege.

Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, adică 105 lei (în prezent). Astfel, amenzile pentru contravenţii rutiere sunt cuprinse între 210 şi 2.100 de lei (pentru persoanele fizice). Totuşi, acestea urmează să crească din nou de la 1 mai.

SURSA: Avocat.net