Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, sprijiniţi de poliţişti din Urlaţi şi luptători SAS, fac, în această dimineaţă, două percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi comis furturi din societăţi comerciale.
Din cercetări a reieşit că, persoanele în cauză ar fi acţionat pe raza municipiului Ploieşti, în cursul lunii decembrie 2015. Prejudiciul creat prin infracţiunile comise este de aproximativ 10 000 de lei.
Poliţiştii vor pune în aplicare două mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei, pentru audieri. Activitatea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.