Veolia îl contrazice pe primarul Adrian Dobre care a anunţat cu surle şi trâmbiţe că a rezolvat problema energiei termice. Într-un comunicat de presă, Veolia explică unde au ajuns negocierile şi infirmă faptul că s-a ajuns la un acord. Publicăm integral comunicatul Veolia şi ne întrebăm cum a putut Adrian Dobre să transforme o problemă vitală pentru ploieşteni într-o păcăleală de 1 aprilie:

"VEP anunţă continuarea negocierilor cu autorităţile locale în vederea unui eventual acord de prelungire a Contractului de concesiune pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică şi după data de 01.05.2019

În contextul solicitărilor autorităţilor locale de negociere în vederea prelungirii Contractului de Concesiune, în baza căruia VEP furnizează serviciul de alimentare cu energie termică în Municipiul Ploieşti până la data de 01.05.2019, operatorul a răspuns pozitiv arătându-şi continuu disponibilitatea de găsire a unor soluţii viabile. Până la acest moment nu s-a ajuns la o înţelegere care să permită prelungirea Contractului.

Declaraţia recentă a primarului Municipiului Ploiesti se dovedeşte a fi precipitată, în acest moment părţile neajungând la un acord final. Preocuparea operatorului, precum şi punctul său de vedere, constant manifestate pe parcursul negocierilor, sunt acelea de obţinere a unei reechilibrări contractuale.

Ţinând cont de noile modificări ale OUG 114/2018, care reglementează pentru o perioadă de 3 ani preţul gazelor pentru producătorii de energie termică ce livrează apă caldă şi căldură populaţiei, pe parcursul negocierilor cu reprezentanţii autorităţilor locale, VEP a prezentat un plan de extindere a duratei Contractului de Concesiune, pentru diferite perioade, respectiv 3, 5 şi 7 ani. În acest moment, părţile încă analizează diferitele variante.

În vederea eficientizării sistemului de alimentare cu energie termică sunt necesare investiţii majore aproximate la 150 milioane lei, din partea tuturor părţilor implicate. Operatorul se poate angaja la realizarea de investiţii de 84 milioane lei în contextul prelungirii Contractului de concesiune pentru o perioadă de 7 ani, varianta optimă pentru toţi partenerii, în special pentru consumatori.

Cu mai puţin de 30 de zile înainte de data expirării Contractului, reprezentanţii operatorului reamintesc că au anunţat ca şi conditie prealabilă a continuării negocierilor adoptarea până la data de 05.04.2019 a unei hotărâri din partea Consiliului Local, respectiv Consiliului Judeţean prin care să se aprobe :

•           Prelungirea duratei Contractului de Concesiune în condiţiile ce vor fi stabilite printr-un act adiţional ce va fi supus aprobării Consiliului Local şi Consiliul Judeţean până la data de 25.04.2019.

•           Aplicarea începând cu data 05.04.2019, pe o perioadă limitată a tarifului de 237,35lei/Gcal  + TVA (aprobat în luna ianuarie de Consiliul Local), respectiv până la avizarea de către ANRE a noii formule de ajustare a tarifului precum şi a noului preţ estimat la 340lei/Gcal + TVA.

•           Recuperarea rattrapage-ului în valoare de 39,97 milioane lei într-o perioadă de maxim 3 ani.       

Aşa cum a anunţat  anterior, operatorul desfăşoară în paralel şi acţiunile necesare predării gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiul Ploieşti, în perspectiva expirării Contractului la data de 1 Mai 2019.