Cinci percheziţii domiciliare au loc, în această dimineaţă, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt. Patru mandate de aducere urmează să fi puse în aplicare, anunţă IJP Prahova într-un comunicat de presă.

În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti efectuează cinci percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi comis tâlhării şi furturi din buzunare.

Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi acţionat pe raza municipiului Ploieşti, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016. Poliţiştii vor pune în aplicare patru mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.

Activitatea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La acţiuni participă şi jandarmi