Scandalul pe tema pierderii de către SC Transport Călători Express SA a eşalonării datoriei la ANAF continuă! Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploieşti, a reacţionat dur în urma declaraţiilor primarului Adrian Dobre în care edilul susţine că Primăria a făcut mereu plăţile în termen şi că de vină este managerul societăţii că n-a avut suficienţi bani pentru a-şi achita dările la ANAF. Contactat telephonic, managerul TCE l-a făcut pe primarul Ploieştiului ”incompetent şi mincinos”, scrie deprahova.ro
Alexandri a explicat faptul că s-a bazat pe cuvântul lui Dobre, că municipalitatea va plăti la timp suma de 1,4 milioane lei, dat fiind faptul că edilul şef stia că din banii respectivi trebuie plătit la ANAF 900.000 lei, reprezentând cota TVA.
”Nu am crezut că acest primar, pe care l-am susţinut, este cu adevărat incompetent, dar în urma declaraţiei făcute, mi-am dat seama că nu este doar incompetent, ci şi mincinos şi nu stiu dacă mai face cinste ca ploieştenii să aibe un astfel de primar.
Tu, primar, care declarai că vei susţine această societate, că ştii problemele cu care se confruntă, că vei achiziţiona 50 de autobuze, dar ai reuşit să achiziţionezi în trei ani doar 10, vii şi faci astfel de declaraţii?
Niciun manager nu face minuni atunci când ia o societate cu 7 miliarde lei datorii. Eu am reuşit să fac eşalonări şi să ţin pe linia de plutire această societate, dar nu pot să mă descurc singur. Nu pot să fac bani peste noapte.
Dacă în bugetul local a fost alocată la sfârşitul lunii decembrie suma de 1,4 milioane lei ca şi avans pentru plata subvenţiei pe transport în comun şi 2,4 milioane lei pentru diferenţa de venituri şi cheltuieli, de ce a mai promovat această alocare bugetară dacă nu a fost în stare să facă plăţile? A înşelat oare consilierii locali şi i-a făcut să plece liniştiţi în concedii ştiind că TCE nu va pierde eşalonarea si a prezentat un buget fară a avea acoperire? Ţin să vă precizez că factura de 1,4 milioane lei, cea în urma căreia trebuia să plătesc la ANAF, a plătit-o ieri!
Nu a plătit-o pe 21 decembrie, cu toate că ştia foarte bine că trebuie sa o facă până atunci pentru a plăti datoria. L-aş întreba pe domnul primar Adrian Dobre, a semnat vreun ordin de plată pentru 1,4 milioane lei? A refuzat Trezoreria din cauza lipsei de bani? Putea să spună din data de 13 decembrie, să mă atenţioneze că nu sunt bani, pentru a căuta soluţii, astfel încât să găsesc bani ca să plătesc la ANAF. Nu mi-a spus aşa ceva! Mi-a spus că va vira banii la timp prin Trezorerie chiar dacă sistemul informatic folosit la nivel naţional pentru realizarea operaţiunilor în Trezorerie şi transmiterea bugetelor locale nu a funcţionat.
Am mai avut de tras din cauza minciunilor domnului primar. Este a doua oară când merg pe încredere şi când societatea suferă din cauză că primarul minte şi nu pune în practică nişte Hotărâri ale Consiliului Local Ploieşti.
TCE Ploieşti mai are de încasat 1,9 milioane lei pe luna decembrie! Sper să plătească această factură! Sper să pot să obţin o nouă eşalonare la ANAF şi să scot ieşim din această încurcătură creată de domnul primar Adrian Dobre”, ne-a declarat Alexandri Nicolae, managerul TCE Ploieşti.
Reprezentantul societăţii de transport în comun a explicat şi cum a gestionat bugetul TCE. Alexandri a susţinut că din cei 2,4 milioane lei, 400.000 lei au fost alocaţi pentru cheltuielile de funcţonare, iar 2 milione lei au fost viraţi la ANAF. Urma ca din cei 1,4 milioane lei să fie plătită cota TVA în valoare de 900.00 lei.
Primarul Dobre, un nou scandal! Reacţie dură a directorului TCE Ploieşti, în problema pierderii eşalonărilor la ANAF
14 ianuarie 2019
- citeşte totul despre:
- primar,
- dobre,
- adrian dobre,
- pnl,
- alexandri nicolae,
- scandal,
- tce ploiesti,
- esalonare
(770 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
EXCLUSIV Soluţia PSD-ALDE pentru ca ploieştenii să aibă apă caldă şi după 1 mai 2019! FOTO
(20 martie 2019)
692 vizualizări
Sala Sporturilor ar putea fi inaugurată după 3 octombrie
(25 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
309 vizualizări
Primarul a fost arestat preventiv!
(15 mai 2015)
118 vizualizări
Restricţii de trafic pe DN1, în zona Băicoi - Băneşti
(8 septembrie 2016)
299 vizualizări
Joburi de ajutor de şef de post, scoase la concurs în Prahova
(15 septembrie 2021)
226 vizualizări
Furtună cu grindină în Bucegi FOTO
(6 august 2014 - Răzvan BUNEA)
970 vizualizări
Spital fantomă la Ploieşti! Alocăm bani, dar nimeni nu ştie unde va fi construit
(28 februarie 2017)
792 vizualizări
Tată şi fiu, recent întorşi din Italia, suspecţi de coronavirus la Ploieşti
(11 martie 2020)
1247 vizualizări
Bugetarii vor beneficia de o minivacanţă în perioada 15-19 august
(2 august 2018)
90 vizualizări
Reorganizarea transportului public local cu prilejul sarbatoririi “Zilei Armatei Romaniei”.
(24 octombrie 2018)
98 vizualizări
Un nou sistem de pensii, pentru români
(14 aprilie 2014)
143 vizualizări
11 urşi alungaţi de jandarmi, în weekend, la Buşteni VIDEO
(13 noiembrie 2017)
90 vizualizări
Voluntariat pe şantierul Habitat for Humanity din Boldeşti-Scăieni
(19 aprilie 2015)
596 vizualizări
Accident grav pe DN1B, la Mizil FOTO
(2 septembrie 2017)
1063 vizualizări
Turişti blocaţi de Paşte, pe un traseu din Munţii Bucegi
(13 aprilie 2015)
311 vizualizări
Ploieştiul, teatru de război în noaptea de 1 decembrie
(2 decembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
1223 vizualizări
Coloane de maşini pe Valea Prahovei; este aglomeraţie pe DN1, sensul spre Capitală
(19 februarie 2017)
508 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























