Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu aproximativ 60 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice, efectuează 32 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de natură economică, informează PJ Prahova într-un comunicat de presă
La data de 28 octombrie a.c., procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat un număr de 32 de percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Prahova, Bihor şi Mureş, acţiunea vizând un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
În fapt, urmare sesizării Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor s-a stabilit că prin intermediul a 22 de societăţi comerciale, suspecţii au creat circuite comerciale fictive, având drept scop sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, în vederea obţinerii unor beneficii materiale substanţiale.
În baza facturilor fictive de achiziţii emise de firmele „fantomă”, administrate de către suspecţi, a fost dedus în mod nelegal T.V.A. şi s-au fi sustras de la plata impozitului pe profit, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională fiind de aproximativ 31.400.000 de lei. De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar nelegal şi care constituie produsul infracţiunii de spălare a banilor sunt în valoare de peste 97.341.000 de lei.
În vederea recuperării prejudiciului sunt în curs de derulare procedurile de aplicare a sechestrului asigurator pe mai multe bunuri imobile.
Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Serviciului de Operaţiuni Speciale Ploieşti, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploieşti.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 şi spălare a banilor prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002.