Consiliul Local Ploieşti a aprobat în şedinţa maraton, de ieri, începută la ora 12.00 şi reluată la ora 18.00, toate cele 11 proiecte de prelungire a termenelor de execuţie ale obiectivelor de investiţii finanţate prin fonduri europene.

Aceste hotărâri oferă o gură de oxigen administraţiei ploieştene care are posibilitatea să atragă noi surse de finanţare, cu atât mai mult cu cât Guvernul României a anunţat şi varianta de a acoperi cheltuielile suplimentare ale bugetului ploieştean. Din dezbaterile acestei şedinţe a reieşit că una din cauzele majore ale întârzierilor a fost caracterul deficitar al proiectării, managerii de proiect acuzând inexactităţi vădite ale proiectelor, ceea ce a dus la nerespectarea termenelor finale de execuţie.

Un alt motiv l-a constituit faptul că Primăria Ploieşti a primit cu mare întârziere de la agenţia de plăţi sumele necesare plăţii constructorilor, ceea ce a cauzat întârzieri în graficul de lucrări. Cert este că Ploieştiul are o mare realizare sub acest aspect, mandatul început în 2012 fiind primul în care au fost accesate fonduri europene, aducând un spor de valoare Ploieştiului în valoare de aproximativ 300 milioane de lei ( 70 milioane euro) , bani pe care reprezentanţii administraţiei ploieştene au reuşit să-i atragă pentru lucrările finanţate din fondurile europene.

Rămâne de văzut de unde se va asigura diferenţa de finanţare de aproximativ 100 milioane lei, varianta cea mai fezabilă fiind un credit comercial.

La sfarsitul lucrărilor, stabilit general pentru 30 iunie 2016, Ploieştiul va avea un nou hipodrom la standarde occidentale, un Parc Municipal cu terenuri de sport, patinoare, locuri de promenadă şi un centru de excelenţă pentru tineri, un pasaj peste calea ferată în zona Billa Ploieşti, blocuri reabilitate pe bani europeni şi o linie modernă de tramvai.