Presiunea pusă de ploieşteni cu ajutorul reţelelor de socializare asupra administraţiei locale a dus la salvarea, chiar şi parţială, a iluminatului ornamental la Ploieşti. În şedinţa operativă convocată de viceprimarul social democrat Cristian Ganea, şedinţă la care au participat consilieri din toate grupurile politice, s-a stabilit planul pentru decorarea zonei centrale (între Poştă şi Catedrală). 30.000 de euro este suma pe care administraţia locală o va investi în această operaţiune, de altfel aceasta fiind suma maximă admisă pentru achiziţia directă a acestui serviciu.
În timpul şedinţei operative, Iulian Teodorescu, viceprimarul cu atribuţii de primar interimar, acuzat fiind de faptul că a lăsat oraşul fără iluminat a spus că : "lumina de sărbători vine din suflet nu de la beculeţe" ! Interesantă afirmaţie în condiţiile în care ploieştenii s-au mobilizat pe Facebook pentru a aduna cât mai multe instalaţii luminoase pe care să le doneze Primăriei Ploieşti.
Primele decoraţiuni vor sosi şi vor fi montate în această noapte, astfel încât, Moş Nicolae să aducă măcar luminiţe în centrul oraşului.
Pentru a găsi o soluţie de remediere a situaţiei critice, viceprimarul Cristian Ganea a convocat pentru miercuri o altă întâlnire urgentă, în urma căreia se va stabili cum poate găsi municipalitatea bani pentru suplimentarea bugetului SGU pentru a putea fi instalate beculeţe şi în cartierele oraşului, nu doar în zona centrală. Reprezentanţii administraţiei locale sunt în negocieri cu câteva companii importante din oraş care ar putea susţine financiar o parte din iluminatul ornamental.
Viceprimarul Cristian Ganea ne-a declarat că din punctul său de vedere ar fi oportun, şi mult mai ieftin, ca municipalitatea să achiziţioneze instalaţiile pentru a le avea an de an.
"Nu spun că trebuie să le cumpărăm într-un singur an. Dar putem în 4-5 ani să cumpărăm beculeţe pentru tot oraşul. Sigur vor exista voci care vor spune că vom avea aceleaşi ornamente an de an, dar le putem roti în cartiere sau putem face schimb cu alte oraşe din ţară.Soluţii există întotdeauna, important este săa vrei ceva", ne-a declarat Ganea.
Cât despre vocile care spun că cumpărarea instalaţiilor ar însemna şi identificarea unui spaţiu foarte mare pentru depozitarea acestora (instalaţiile pentru Ploieşti ar însemna aproximativ 50 de tiruri de ornamente), social democratul Cristian Ganea a replicat : " Să avem noi ornamentele că se găseşte şi spaţiu pentru depozitare".