Senatorii au adoptat, în şedinţa plenului de luni, ordonanţa nr. 48/2013 care modifică Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul reglementării situaţiei vacantării funcţiei de conducere de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin expirarea mandatului.
Proiectul de lege prevede că, în această situaţie, stabilitatea instituţională a instanţei supreme va fi asigurată prin "reglementarea posibilităţii depunerii candidaturilor pentru funcţiile de conducere anterior acestui moment, raportat la caracterul cert al împlinirii termenului pentru care sunt realizate numirile".
"Proiectul stipulează că, în situaţia când funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte al ÎCCJ ori de preşedinte de secţie devin vacante ca urmare a expirării mandatului, candidatura se depune cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului, dar nu mai devreme de 60 de zile până la momentul în care funcţia urmează a se vacanta", se arată în raportul Comisiei juridice.
În expunerea de motive a proiectului de lege, Guvernul a precizat că iniţierea acestui act normativ se datorează "unei situaţii speciale"—în luna septembrie urmează a înceta mandatele de preşedinte şi vicepreşedinte ai ÎCCJ şi de preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a instanţei supreme.
Legea, care a fost adoptată cu 105 voturi pentru şi trei voturi împotrivă, are un caracter organic, iar Senatul este Cameră decizională în acest caz
Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată de Senat
1 octombrie 2013
(222 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Copaci doborâţi de vânt în Prahova
(23 februarie 2019)
138 vizualizări
ATENŢIE PE MÂNA CUI ÎŢI DAI BIJUTERIILE! Percheziţii în Prahova la escroci prin metoda pomana!
(14 iulie 2020)
134 vizualizări
Zece ani de închisoare pentru criminalul care a lăsat doi copii fără mamă!
(7 aprilie 2021)
180 vizualizări
Apa a ajuns în vârful dealului, la Nucet
(19 iulie 2013 - Cristina IANCU)
361 vizualizări
Castigatorii Festivalului Concurs naţional de interpretare a muzicii folk Festivalul Castanilor
(8 octombrie 2018)
61 vizualizări
Hipodromul Ploieşti e gata. Ce mai trebuie făcut pentru reluarea curselor
(27 octombrie 2016 - Ciprian RADU)
610 vizualizări
Reabilitarea Bazinului Vega va debuta după aprobarea bugetului CSM Ploieşti
(10 martie 2017)
830 vizualizări
Botez: "Ce orientare politică are primarul Dobre în haosul pe care-l păstoreşte?"
(27 iunie 2018 - Cristina IANCU)
1105 vizualizări
Ministrul de Interne: Sunt probleme în minister în rândul oamenilor care lucrează în stradă, am deschiderea să îi ascult şi pe ei
(15 ianuarie 2017)
461 vizualizări
Peste 300 de jandarmi mobilizaţi pentru meciul cu Dinamo Zagreb
(20 august 2014 - Alex POLICALĂ)
621 vizualizări
Un fost prefect de Prahova a murit
(3 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
292 vizualizări
Şase percheziţii în Prahova, într-un dosar privind false verificări sau reparaţii la extinctoare şi hidranţi!
(15 aprilie 2021)
66 vizualizări
Urşi în vizită la Peleş
(16 iunie 2014 - Răzvan BUNEA)
1882 vizualizări
Un nou aparat de radiologie va intra în exploatare la Spitalul Judeţean
(26 martie 2014)
157 vizualizări
Scorţeni: o maşină a intrat într-un autobuz. Doi copii şi tatăl lor, răniţi
(5 decembrie 2018)
133 vizualizări
Cinci persoane rănite într-un accident în Ploieşti
(22 octombrie 2017)
856 vizualizări
Atenţie! Se asfaltează intersecţia de la Hotel Central!
(16 iulie 2015)
261 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























