Având în vedere campania de contactare, informare şi selectare a persoanelor care pot face parte din Corpul experţilor electorali demarată de către Autoritatea Electorală Permanentă, Primăria municipiului Ploieşti anunţă persoanele interesate că pot depune o cerere în acest sens la camera 315, etajul 3 din Palatul Administrativ, între orele 10.00 – 14.00, de luni până joi. Termenul de depunere este până la 18.12.2015. Cererea trebuie însoţită de o copie a actului de identitate şi o copie a actului de studii.

            Conform art. 16 alin. (3) din Legea nr. 208/ 2015, admiterea în Corpul experţilor electorali se face pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru activitatea anterioară ca preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitor al acestuia , precum şi pe bază de examen.   

            Persoanele care vor fi admise în Corpul experţilor electorali vor participa la programe de instruire organizate şi susţinute de către Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) lit. m din Legea nr. 208/ 215.

            Desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora se va face în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată dintre persoanele înscrise în Corpul experţilor electorali de către Autoritatea Electorală Permanentă.

            Mai multe informaţii puteţi găsi  pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.