Lovitură pentru angajaţii administraţiei locale ploieştene. Aleşii locali au decis, în şedinţa de vineri, ca toate cursurile de perfecţionare la care vor participa funcţionarii să aibă loc în Ploieşti.

Astfel, în hotărârea prin care a fost adoptat bugetul de venituri şi cheltuieli al Ploieştiului, a fost făcut un amendament de către Paul Palaş (ALDE) prin care toate instituţiile bugetare îşi vor trimite angajaţii la cursurile de perfecţionare doar dacă acestea sunt organizate în municipiu.

Cu alte cuvinte în acest an nu vom vedea pe reţelele de socializare fotografii cu concediile ..de perfecţionare...pe bani publici făcute de funcţionari la munte sau la mare (în funcţie de sezon şi preferinţe)

Amendamentul lui Palaş a fost aprobat cu unanimitate de voturi, dar nu se aplică şi unităţilor sanitare din administrarea Primăriei Ploieşti (Spitalul Municipal şi Spitalul de Pediatrie)