Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova a cerut liceelor să comunice o situaţie a locurilor libere din cămine şi spune că în judeţ există clădiri care au fost cămine şcolare, dar acele clădiri sunt în conservare, nu mai au utilităţi, şi nici personal care să se ocupe de ele

Inspectorul adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Horia Toma, a declarat pentru MEDIAFAX că ISJ a cerut conducerilor liceelor din judeţ o situaţie aproximativă a locurilor libere din căminele şcolare, precizând că, la acest moment, nu se poate şti câte locuri sunt libere în căminele şcolilor, întrucât în această perioadă dinaintea începerii anului şcolar se fac înscrierile la cămine.

"În prezent, am luat legătura cu conducerile liceelor, cerându-le să ne pună la dispoziţie cu aproximaţie numărul locurilor ghidându-se după capacitatea totală a căminelor şi numărul de elevi pe care i-au avut în cămine anul şcolar trecut. Pot apărea diferenţe între situaţia de anul trecut şi cea de anul acesta, ei nu ştiu în momentul de faţă câţi elevi vor fu cazaţi în cămine în acest an şcolar", a spus inspectorul şcolar Horia Toma.

Acesta a adăugat că, în opinia sa, elevii de liceu nu ar putea fi cazaţi în aceleaşi cămine cu refugiaţii, iar în acest context ar trebui locuri separate de cazare pentru familiile de refugiaţi.

"Este clar că nu pot să coabiteze elevii din liceu cu familiile de refugiaţi, presupun că ar trebui să existe un loc special în care să fie cazaţi refugiaţii”, a spus Toma.

Întrebat dacă ar putea fi identificat un cămin destinat special pentru refugiaţi, Horia Toma a spus că în judeţ există clădiri care au avut ca destinaţie aceea de cămine şcolare, însă unele dintre aceste clădiri sunt închiriate, iar altele sunt în conservare, nu au utilităţi, şi nici personal care să le administreze.

"Căminele în care nu sunt elevi, de regulă sunt închise. La ora actuală, toate căminele care funcţionează în judeţul Prahova funcţionează pentru că au elevi. Sunt cămine care sunt nefolosite, dar ele sunt nefolosite în totalitate: nu au utilităţi, nu au personal, unele sunt în conservare, altele sunt închiriate. În general în judeţ numărul căminelor este destul de redus", a mai spus reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.

Marţi, inspectoratele judeţene din ţară şi universităţile au primit de la Ministerul Educaţiei solicitarea de a transmite o situaţie a locurilor de cazare disponibile în căminele liceelor şi în campusurile universitare, care ar putea fi puse la dispoziţia refugiaţilor ce ar ajunge în România, în cazul în care numărul acestora ar fi mai mare decât capacitatea de cazare din cele şase centre prntru imigranţi.

”Ministerul Educaţiei răspunde la toate solicitările Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. (...) Ministerul Educaţiei poate acorda sprijin, de exemplu, pentru cazare şi consiliere psihologică”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul şedinţei de coaliţie, că poziţia expimată de preşedintele Klaus Iohannis legată de primirea refugiaţilor în România este foarte "clară", respectiv statul român poate primi maximum 1.780 de imigranţi.

"Ne pregătim şi informăm CSAT cu toate datele" a răspuns premierul întrebat fiind de jurnalişti despre existenţa unui ordin dat de ministerului Educaţiei pentru a fi căutate locuri de cazare în cămine studenţeşti pentru refugiaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, luni, că spune că România nu poate primi mai mult de 1.785 de refugiaţi, cifrele prezentate de ”diverse gazete” fiind ”speculaţii jurnalistice".

SURSA: GANDUL.INFO