Unii şoferi ploieşteni dau dovadă de nesimţire. O demonstrează fotografiile trimise pe adresa de mail a redacţiei de către un cititor al Jurnalului Prahovean. Pe strada Ştefan Greceanu, proaspăt redată circulaţiei, mai mulţi şoferi au ajuns la concluzia că liniile de tramvai pot fi folosite drept locuri de parcare. Circulaţia în zonă a fost vizibil îngreunată, iar cetăţenii au solicitat intervenţia SGU şi a Poliţiei Locale.

Toţi şoferii vinovaţi au fost amendaţi, iar Carmen Gheorghe, şefa Poliţiei Locale Ploieşti, a dispus suplimentarea echipajelor care patrulează în zonă.

Autorităţile locale fac un apel către şoferii ploieşteni pentru a nu îngreuna circulaţia în oraş, şi aşa afectată de lucrările care se desfăşoară pe foarte multe străzi din municipiu.