În acest moment, 170 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 42 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Braşov şi Maramureş şi pun în aplicare 38 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, informează Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Din datele şi probele administrate în cauză în perioada octombrie 2014 – mai a.c., rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii înregistrau în contabilitate facturi fiscale false, precum şi alte documente contabile care nu aveau la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la 9.300.000 de euro.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, precizează comunicatul Poliţiei.

Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul Inspectoratelor de Poliţie ale judeţelor Ilfov, Maramureş, Braşov şi Prahova.