Începând cu data de  04 mai a.c., ora 08.00 şi până la data de 07 mai a.c., ora 16.00, vor fi efectuate lucrări de reparaţii la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată situat pe Drumul Naţional 1 D, km 1+800 m, care face legătura între comuna Albeşti-Paleologu din judeţul Prahova şi municipiul Urziceni din judeţul Ialomiţa.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor de reabilitare şi pentru evitarea evenimentelor rutiere neplăcute, în perioada sus-menţionată, traficul rutier pe această porţiune de drum va fi închis.

Pe durata celor patru zile se va asigura semnalizarea rutieră temporară prin mijloace specifice.

Circulaţia vehiculelor se va desfăşura, pe perioada lucrărilor, pe următoarele rute ocolitoare: D.N. 1 B, km 25+500 m – D.N. 2 (E 85), km 71+698 m – Urziceni şi retur, iar pentru riverani şi transportatorii de marfă, cu masa totală mai mică de 7,5 tone, pe D.N. 1 D, km 5+300 m – D.J. 146 (Magula, Tomşani, Loloiasca) – D.N. 1 B.