Salvamontiştii din staţiunea Buşteni i-au găsit, în urma unei acţiuni care a durat aproximativ trei ore, pe turiştii rătăciţi, sâmbătă dimineaţă, în Masivul Bucegi, fiind vorba despre un grup de zece persoane, care sunt conduse de salvatorii montani către cabana Babele.
Conform salvamontiştilor, a fost vorba despre un grup de zece persoane care au plecat de la Vârful Omu către cabana Babele, însă au deviat de la traseul marcat şi au ajuns într-o zonă din care nu au mai ştiut să înainteze.
Anterior, şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, spunea pentru Mediafax, că salvatorii montani căutau patru turişti care se rătăciseră în Masivul Bucegi, în timp ce încercau să coboare de la Vârful Omu spre Cerdacul Văii Cerbului, încercând să ajungă la cabana Babele. În momentul în care au constatat că nu mai ştiu unde se află şi nici încotro să se îndrepte, turiştii au solicitat sprijinul salvamontiştilor.
Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu urce pe munte neechipaţi şi să nu se abată de la traseele marcate. Sâmbătă, la altitudini mari, vizibilitatea era redusă din cauza ceţii şi averselor sub formă de ploaie şi lapoviţă.