Comitetul de coordonare al CSM Ploieşti a stabilit joi începerea procedurilor pentru separarea activităţii sportive de cea de administrare a bazelor sportive, măsura având ca scop mai buna administrare a banului public.
Reamintim că în acest moment conturile CSM Ploieşti sunt blocate de executări silite ca urmare a existenţei titlurilor executorii obţinute de foştii sportivi ai clubului dar şi de datorii neplătite la ANAF.
În aceste condiţii, sumele virate de primărie în conturile CSM nu mai pot fi folosite pentru bazele sportive aflate în administrarea CSM (stadion Ilie Oană, Hipodromul Ploieşti, Sala Sporturilor, Sala de sport Leonard Doroftei), aceste imobile fiind în real pericol. Conform analizei făcute în Comitetul de coordonare, există un deficit bugetar la CSM de aproximativ 2,5 milioane lei
Referitor la aceasta problemă, viceprimarul Cristian Ganea ne-a declarat: „Separarea activităţii sportive de cea de administrare a bazelor sportive este absolut necesară pentru menţinerea în bune condiţii de funcţionare a acestor bijuterii ale Ploieştiului. Deficitul bugetar la CSM este extrem de mare, iar menţinerea acestui stil de lucru nu va face decât să adâncească gaura neagră în care se află clubul. Dacă nu se iau măsuri ferme, serioase, de reducere a cheltuielilor şi de evitare a celor nejustificate, nu putem vorbi de sport competitiv la Ploieşti. Tocmai de aceea, împreuna cu Comitetul de coordonare al CSM, am decis separarea activităţii sportive de cea de administrare a bazelor sportive, aceasta din urmă urmând să fie preluată de o direcţie special constituită in cadrul primăriei. Am rezolvat şi problema posturilor necesare pentru această nouă structură, cele 16 persoane incadrate la CSM ca antrenor cu carte de muncă urmând să fie angajate pe bază de contracte de prestări activităţi sportive, conform legii”
Potrivit hotărârii Comitetului de coordonare, noua structură de administrare a bazelor sportive ar urma să devină functională incepând cu 1 ianuarie anul viitor şi ar trebui să aibă un buget propriu, surse proprii de venituri, separat de activitatea sportivă.
CSM Ploiesti urmează să redevina un club sportiv exclusiv dedicat activităţii sportive de masa şi, în măsura permisă de bugetul alocat, şi zonei de sport de performanţă, atât la nivel de copii şi juniori cât şi la nivel de seniori.
Activitatea sportivă separată de administrarea bazelor la CSM Ploieşti
13 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- csm ploiesti,
- baze sportive,
- activitate,
- coordonare,
- conturi
(575 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cristina Enache, fost consilier local PNL, atac dur la administraţia Dobre în ultima şedinţă la care a participat
(30 mai 2017)
703 vizualizări
Un tramvai numit...maidan! FOTO
(25 mai 2017 - Cristina IANCU)
1635 vizualizări
Locurile de muncă vacante în Ploieşti la data de 24 iunie 2014
(24 iunie 2014)
838 vizualizări
Motociclist, în vârstă de 26 de ani, decedat într-un accident în Prahova
(25 iulie 2020)
614 vizualizări
O scânteie produsă prin frânare, cauza incidentului de la Breaza
(1 noiembrie 2017)
1024 vizualizări
Percheziţii în Ploieşti şi la Poiana Câmpina la persoane bănuite de proxenetism
(8 noiembrie 2018)
245 vizualizări
Accident grav pe DN1, între Azuga şi Buşteni
(11 august 2016)
4363 vizualizări
Scandalul de duminică, lacune serioase de organizare din partea autorităţilor
(2 decembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
504 vizualizări
Bogdan Toader: Am declanşat procedura de reziliere a contractului de salubrizare cu Rosal pentru 36 de localităţi, inclusiv Ploieşti
(25 iunie 2019)
184 vizualizări
Începutul lunii iunie vine cu un festival pentru copii, la Ploieşti
(29 aprilie 2014)
372 vizualizări
Aleşii locali ploieşteni,la un pas de a vota o hotărâre ilegală! Cine plăteşte pentru bâlbâială?
(20 aprilie 2018)
1098 vizualizări
Cosma, cu armele la vedere
(17 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
176 vizualizări
ANCOM va verifica respectarea normelor de către echipamentele telecom
(11 septembrie 2014)
90 vizualizări
Accident în Ploieşti! Un taxi s-a răsturnat, iar o femeie a ajuns la spital
(5 august 2020)
755 vizualizări
Cheloo va presta muncă în folosul comunităţii la Adunaţi
(20 mai 2017)
804 vizualizări
Începe Tabăra de Creaţie „Dan Platon”
(3 iulie 2013 - Cristina IANCU)
244 vizualizări
Podul de la intrarea în Ploieşti în zona Coca Cola închis pentru lucrări. Trafic deviat!
(4 noiembrie 2017)
507 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























