O nouă rundă de discuţii pe tema noului Spital de Pediatrie care ar fi trebuit mutat în clădirea OMV Petrom din centrul Ploieştiului a avut loc între reprezentanţii primăriei, ai Prefecturii Prahova şi specialiştii din cadrul Direcţiei Tehnic Investiţii.

Miercuri reprezentanţii municipalităţii vor avea o întâlnire cu reprezentanţii OMV Petrom pentru a solicita prelungirea contractului prin care clădirea este donată Primăriei cu destinaţia Spital de Pediatrie, dar şi schimbarea destinaţiei aceste clădiri.

Reamintim că OMV Petrom a donat Primăriei Ploieşti clădirea din centrul oraşului, contractul conţinând o clauză specială în care se spune că viitoarea destinaţie a imobilului este aceea de spital pentru copii. Contractul va expira în luna iulie, iar conform altor clauze, dacă spitalul nu este relocat până la acest termen, imobilul se întoarce în patrimoniul OMV Petrom.

Iulian Teodorescu, viceprimarul cu atribuţii de primar interimar, a anunţat că va cere OMV Petrom prelungirea acestui contract, dar şi schimbarea destinaţiei. Conform declaraţiilor lui Teodorescu, imobilul ar putea să găzduiască toate birourile Primăriei Ploieşti, o astfel de clădire permiţând strângerea tuturor serviciilor municipalităţii în aceaşi locaţie.