Senatorii au dat undă verde proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale. Conform expunerii de motive, Guvernul şi-a asumat faţă de partenerii internaţionali - Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială - adoptarea proiectului de lege.
Actul normativ completează un set larg de reforme ale politicilor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale şi are ca scop întărirea situaţiei financiare a acestora şi sprijinirea disciplinei lor economico-financiare.
Proiectul de lege reglementează procedura privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale, modul de implicare al instituţiilor abilitate în redresarea economico-financiară a unităţii administrativ-teritoriale în situaţia de criză financiară şi de insolvenţă, drepturile şi obligaţiile creditorilor unităţii administrativ-teritoriale, precum şi drepturile şi obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale.
Procedura privind criza financiară şi insolvenţa dă posiblitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a îmbunătăţi situaţia economico-financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât să asigure furnizarea serviciilor esenţiale cetăţenilor: îndeplinirea obligaţiilor financiare faţă de angajaţi, comercianţi şi furnizori; de a promova procedurile financiar-contabile, practicile bugetare şi de impozitare necesare redresării economico-financiare.
Totodată, crearea acestui cadru legal permite creditorilor - comercianţi, furnizori, instituţii de finanţare etc. - să-şi valorifice creanţele, fiind un instrument transparent atât pentru creditori, cât şi pentru cetăţeni.
Potrivit proiectului de lege, care defineşte stările de criză şi insolvenţă, în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii prin care a fost declarată starea de criză financiară, ordonatorul principal de credite, împreună cu ceilalţi membri ai comitetului pentru situaţii de criză, pregătesc un plan de redresare financiară a unităţii administrativ-teritoriale.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor