În perioada 2 – 27 februarie a.c., 6 studenţi (2 fete şi 4 băieţi) din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, specialitatea jandarmi, vor desfăşura stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, anunţă IJJ Prahova într-un comunicat de presă

Acestora li s-a prezentat specificul unităţii, programul şi misiunile executate de către jandarmii prahoveni.

În vederea punerii în practică a cunoştinţelor teoretice dobândite pe timpul orelor de curs, aceştia au fost repartizaţi la subunităţi cu specific de ordine publică şi la cele de pază şi protecţie instituţională, unde vor fi sprijiniţi de ofiţeri tutori - cadre cu experienţă din cadrul inspectoratului.

Studenţii vor fi angrenaţi în activităţile specifice jandarmilor, îşi vor desfăşura activitatea pe timpul programului de lucru al structurilor unde au fost repartizaţi, urmând ca, la finalul perioadei de stagiu să fie apreciaţi funcţie de activităţile desfăşurate, rezultatele obţinute în misiuni şi deprinderile acumulate.