Potrivit unui comunicat dat publicităţii, luni, de Parchetul Tribunalului Prahova, profesorul Daniel Ionaşcu de la Liceul Tehnologic ”1 Mai” din Ploieşti este cercetat penal sub control judiciar, fiind acuzat că a pretins şi primit de la 47 de elevi whisky, cartuşe cu ţigări, bani, telefoane mobile sau componente de calculator (stick-uri de memorie, router wireless) pentru a nu-i lăsa corigenţi sau repetenţi, scrie Mediafax. Mita ar fi fost primită în perioada 2010 - 29 ianuarie 2015.
Conform procurorilor, profesorul de fizică le dădea elevilor cheile autoturismului său, spunându-le unde este parcat, pentru ca aceştia să lase în maşină bunurile date ca mită.
Până în prezent, anchetatorii au calculat că profesorul a primit bunuri şi bani în valoare totală de 15.017 lei. Această valoare este provizorie însă, fiind calculată după ce procurorii i-au audiat pe elevii de la patru clase unde profesorul preda, dintr-un total de 12 clase la care era titular.
Sâmbătă, anchetatorii au făcut o percheziţie la locuinţa cadrului didactic, găsind mai multe bunuri care ar fi fost primite mită, respectiv 73 de pungi de cadou în care se presupune că ar fi fost puse bunurile date de către elevii cu o situaţie şcolară dificilă.
Imediat după percheziţie profesorul a fost reţinut şi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost respinsă de magistraţi, aceştia dispunând controlul judiciar.
Procurorii au contestat decizia, urmând ca judecătorii Curţii de apel Ploieşti să decidă dacă menţin controlul judiciar sau dispun arestarea preventivă a profesorului.